In Ucraina au murit 18 oameni din cauza GERULUI
Doisprezece oameni au murit în Ucraina în ultimele trei zile din cauza frigului, ceea ce ridică la 18 numărul total al deceselor înregistrate de la începutul lui decembrie, a anunţat serviciul de presă al Ministerului Sănătatii ucrainean.
De asemenea, 133 de persoane au cerut ajutorul medicilor din cauza hipotermiei şi 108 dintre ele au fost spitalizate, a precizat sursa citată.
Trei copii au venit pe lume în maşini blocate pe drumuri din cauza căderilor masive de zăpadă şi a poleiului, au anunţat mai devreme autorităţile.
În cursul zilei de luni a fost deblocată complet circulatia pe ruta Kiev-Lvov /vest/, unde la sfîrsitul săptămînii se formase un şir de vehicule de 18 kilometri, potrivit autorităţilor, sau chiar 40, potrivit unei deputate din opoziţie.
Ministerul pentru Situaţiile de Urgenta a indicat ca au fost deschise peste 200 de posturi de prim-ajutor pe teritoriul ţării, unde oamenii pot să se încălzească şi pot primi o masa caldă.