Socialistii europeni saluta victoria USL
Partidul Socialiştilor Europeni salută "cu căldură" victoria USL în alegerile parlamentare de duminică, pe care o consideră o confirmare a direcţiei coaliţiei premierului Victor Ponta şi a susţinerii puternice din partea electoratului pentru politicile progresiste ale guvernului acestuia.
De asemenea, preşedintele PES, Serghei Stanişev, consideră că victoria USL este "o binemeritată răzbunare" a premierului Ponta. "Această victorie este o binemeritată răzbunare a lui Victor Ponta şi guvernului său.
Victor a trebuit să facă faţă mai multor provocări, atât politice, cît şi sociale, de cînd a devenit prim-ministru, iar rezultatele de azi din alegeri sunt o dovadă că eforturile sale au produs roade.
Preşedintele PES, Serghei Stanişev arată că în ultimele luni au fost mai multe abuzuri şi încercări rău intenţionate ale adversarilor lui Victor Ponta de a tensiona dezbaterea politică, însă din fericire cetăţenii români nu au fost atraşi de astfel de tactici.
"Este de aşteptat ca avînd această majoritate parlamentară, premierul Ponta să îşi reasume poziţia de premier în următoarele zile, în ciuda opoziţiei preşedintelui Traian Băsescu. Săptămîna trecută, Băsescu a încălcat neutralitatea politică pe care o presupune funcţia sa declarînd la un post naţional de televiziune că nu îl va desemna pe Ponta, indiferent de rezultatul alegerilor, însă e de aşteptat ca acum să se îmbuneze datorită susţinerii copleşitoare exprimată de electorat pentru Victor Ponta", concluzionează comunicatul PES.