618

Un europarlamentar român și-a deschis birou la Chișinău

Un europarlamentar român și-a deschis birou la Chișinău
 
 

 

 

Foto: vioricadancila.ro
 

Europarlamentarul român Viorica Dăncilă și-a deschis un birou la Chișinău, anunță UNIMEDIA. „Sper ca, prin acest gest, românii din Republica Moldova să se simtă parte a Europei”, a declarat aceasta la evenimentul de inaugurare.

 
Biroul europarlamentarei va acorda asistență și informații cetățenilor români din Republica Moldova. Acesta va coopera cu autoritățile centrale din Chișinău, dar și cu delegația Republicii Moldova în Parlamentul European. La serviciile echipei de consilieri pot apela toți doritorii, din toate regiunile țării.


„Republica Moldova aparține, în egală măsură, spațiului istoric, ligvistic și cultural român, dar și celui european. Sperăm ca cei care vor veni aici să plece cu mai multă speranță și încredere, și prin urmare, să se bucure de un tratament demn, plin de respect, ca și ceilalți cetățeni europeni. Acest birou va aduce mai multă lumină asupra modului de funcționare a instituțiilor europene, drepturilor, facilităților și obligațiilor cetățenilor români din acest spațiu”, a spus Viorica Dăncilă.


Europarlamentarul și-a exprimat speranța că gestul său va fi urmat și de alți colegi din parlamentul European. „Îmi doresc ca alți colegi de-ai mei să-și arate buna-credință nu doar atunci când au nevoie de voturi, dar printr-o stabilitate a relațiilor, printr-un birou sau alte metode care ar demonstra respectul față de cetățenii români din Moldova”, a menționat doamna Dăncilă.


Viorica Dăncilă este membru al Partidului Social-Democrat din România, membru al Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din PE și face parte din Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală a Parlamentului European.

0