Forbes a publicat topul celor mai PUTERNICI oameni din lume. Ce lideri sunt pe podium
Preşedintele american Barack Obama este cel mai puternic om din lume, în topul realizat anul acesta de revista Forbes. Obama, subliniază Forbes, a cîştigat "în mod decisiv" alegerile prezidenţiale americane şi are la dispoziţie patru ani pentru a-şi concretiza programul. Chiar dacă trebuie să facă faţă "unor provocări majore", "rămîne fără drept de discuţie liderul lumii libere".
Afla AICI cine a intrat in TOP 5
Preşedintele francez François Hollande, în vîrstă de 58 de ani, s-a situat pe locul al 14-lea. Editorii Forbes subliniază că l-a învins pe Nicolas Sarkozy în luna mai, însă, de atunci, "primul preşedinte socialist din ultimele două decenii şi-a văzut cota de popularitate scăzînd cu 36%".
Franţuzoaica Christine Lagarde, în vîrstă de 56 de ani, director general al FMI, s-a situat pe locul al 38-lea.
Cel mai tânăr din acest top care include 71 de persoane rămâne Mark Zuckerberg, în vârstă de 28 de ani, patronul reţelei de socializare Facebook, car a coborât de pe locul al 9-lea (2011) pe al 25-lea, după experimentul listării la bursă a companiei, care i-a provocat pierderi de peste 3 miliarde de dolari.
Alţi europeni incluşi în acest top sunt Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene (locul 8), premierul britanic David Cameron (10), premierul italian Mario Monti (29), Bernard Arnault, patronul grupului de produse de lux LVMH (56).
Topul 10 este completat de regele Arabiei Saudite, Abdullah bin Abdul Aziz al Saud, pe locul al şaptelea, şi de Xi Jinping, secretarul general al Partidului Comunist Chinez, pe locul al 9-lea.
Topul 20 este completat, în ordine, de Carlos Slim Helu (preşedinte onorific America Movil) şi familia (11), Sonia Gandhi, preşedintele Congresului Naţional Indian, Li Keqiang, vicepremierul Chinei, François Hollande, preşedintele Franţei, Warren Buffett, CEO Berkshire Hathaway, Michael Bloomberg, primarul oraşului New York, Michael Duke, CEO Wal-Mart, Dilma Rousseff, preşedintele Braziliei, Manmohan Singh, premierul Indiei, Sergey Brin, cofondator Google, la egalitate cu Larry Page, CEO Google.
Patru factori au fost luaţi în considerare în realizarea acestui top, a precizat Forbes: numărul de persoane asupra cărora aceste personalităţi îşi exercită puterea, resursele financiare pe care le controlează, dacă au influenţă în mai mult de o sferă şi modul în care îşi exercită puterea.
De exemplu, Putin, subliniază editorii Forbes, "a cîştigat putere pentru că îşi arată în mod frecvent forţa - aşa cum face cînd îi trimite la închisoare pe cei care manifestă împotriva lui".