832

De ce Moldova trebuie sa aleaga Uniunea Euro-Asiatica? Vezi ce i-a spus Dodon lui Lazar




Ar fi periculos dacă Republica Moldova s-ar grăbi să semneze acordul de liber schimb cu UE, dar feste mai profitabil pentru țara noastră, dacă alegem integrarea în Uniunea Euro-Asiatică.
 
Este declarația președintelui Partidului Socialiștilor, Igor Dodon. El și-a argumentat părerea prin lipsa competitivității de care ar da dovadă Republica Moldova în cazul semnării acordului de liber schimb cu UE.
 
Dacă încercăm să producem, spre exemplu, un pix, la noi în țară, ținînd cont de faptul că avem 3,5 milioane de consumatori, iar alături, în Ucraina, sunt cîteva zeci de milioane de consumatori, acel pix va fi mai scump la noi decît acolo. Astfel, noi nu putem vobi de competitivitate, pentru că prețul unui produs aici este din start mai mare decît la vecinii noștri mai mari. Deschiderea completă a pieții va crea mari probleme întreprinzătorilor noștri și va duce la dispariția producătorului local”, a declarat Igor Dodon la TV7.
 
Pe de altă parte, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a declarat că o zonă de comerț liberă va spori competitivitatea și atractivitatea investițională față de Republica Moldova.


0