C Tanase: Cei de la putere, în pofida retoricii integraționiste, nu doresc intrarea RM în UE din motivul că nu vor mai
Vor cu adevărat în Europa reprezentanții curentului unionist, speranța lor fiind că numai pe această cale se produce „unirea cu patria-mamă”. Nu în zadar, acest curent este „bruiat” insistent din toate părțile - și din direcția puterii, și a opoziției, și a minorităților etnice, și a moldovenilor simpli…
05.11.2012
Patriotismul nostru, al acelei părți a societății care mai tânjește după „adevărul științific și istoric”, nu provoacă simpatii nici acasă, nici în „cealaltă Europă”, cea integrată deja.
În „cealaltă Europă patriotismul și naționalismul apar ca o reminiscență a barbariei secolelor trecute. Această Europă nu e atât de sensibilă, ca noi, moldovenii, la chestiuni identitare - lingvistice și etnice. Aici s-a ajuns la un grad de integrare atât de adânc, încât toleranța lingvistică, etnică și religioasă nu mai e percepută ca la noi, adică drept o normă pe care ne-o impunem, ci ca un mod de a fi. Oameni de origini etnice diferite, vorbind limbi diferite și frecventând biserici diferite, conviețuiesc armonios, neincomodându-se unii pe alții. Astfel, „cealaltă Europă” uită că până a deveni ceea ce este a fost scăldată în sânge de războaiele cruciaților, înecată în sânge de confruntarea dintre „ismele” primei jumătăți a secolului XX.
Există, bineînțeles, și abateri de la „regula generală”. Există și în „cealaltă Europă” țări cu anumite probleme la capitolul discutat. Una e Luxemburgul, de exemplu, care e un fel de paradis, un fel de „carte de vizită” a noii Europe, dar alta e situația în Belgia, Irlanda, Scoția, Spania în care factorii etnici, lingvistici și istorici mai provoacă dispute…
…Actuala Moldovă este, totuși un caz aparte, un caz cu adevărat neordinar și complicat. Ruptă de matcă la 1812, inclusă și menținută aproape 200 de ani într-un imperiu barbar, n-a fost niciodată stat. După declararea Independenței în 1991 s-a pomenit ca și țiganii lui Alecsandri, după ce au fost dezrobiți. Dacă Rusia ar fi fost un imperiu civilizator, furnizor de cultură și civilizație, probabil Moldova și-ar fi rezolvat altfel problemele identității sale. Ea însă, s-a pomenit la sfârșitul secolului XX fără identitate, înapoiată economic, fără un plan clar și real de modernizare și construcție statală. Dorul de o viață mai bună a pustiit Moldova; moldovenii, înțelegând că aici, acasă, nu poți spera la nimic, au umplut lumea. Acasă a rămas o clasă politică rapace, hoață și coruptă, bătrâni nostalgici după raiul sovietic și „patrioți disperați” care continuă să lupte pentru „adevărul științific și istoric”… Dacă nu ar fi tragic, ar fi amuzant…
Urmărind retorica politică de la Chișinău - a celor de la putere, și a opoziției - începi să te convingi că, de fapt, la Chișinău nimeni nu dorește cu adevărat integrarea europeană a RM. Cei de la putere, în pofida retoricii integraționiste, nu doresc intrarea RM în UE din motivul că nu vor mai putea să fure. Ce rost însă are să vii la putere dacă nu vei putea fura? La noi doar pentru asta se vine la putere.
Nu vor în UE nici minoritățile etnice, speriate de NATO și de pierderea privilegiilor. Nu vor în UE nici moldovenii simpli, speriați de biserica lui Vladimir că „cealaltă Europă” e Europa minorităților sexuale și a sataniștilor. Nu vrea în Europa nici opoziția comunistă, rusofilă, din toate motivele enumerate mai sus.
Vor cu adevărat în Europa reprezentanții curentului unionist, speranța lor fiind că numai pe această cale se produce „unirea cu patria-mamă”. Nu în zadar, acest curent este „bruiat” insistent din toate părțile - și din direcția puterii, și a opoziției, și a minorităților etnice, și a moldovenilor simpli…
Unora, concluzia le va părea ciudată, paradoxală, poate chiar alogică, dar am s-o formulez: fără un patriotism sănătos și un naționalism constructiv nu ne vom putea integra în „cealaltă Europă”. Oricât ar fi de „cosmopolite” și de „insensibile” la problemele identitare, toate țările din UE au, totuși, culori naționale distincte. Ele nu-și falsifică identitățile de dragul cuiva, așa cum se încearcă la noi.