(video) A RAPIT un OM si a CERUT 1 mln de euro RECOMPENSA. Moldovean, in urmarire internationala!
Un bărbat, de 31 de ani a fosr reținut zilele trecute la domiciliul său din satul Jeloboc, raionul Orhei, fiind bănuit că a răpit și jefuit o persoană din afara țării.
Suspectul de 26 de ani ar fi acționat în complicitate alte cu trei persoane (cumnatul său, de 26 de ani, și alți doi cetățeni străini, unul dintre care încă nu a fost identificat).
La data de 26 iunie 2011, aflîndu-se pe teritoriul Europei, cei patru au ameninţat cu o armă de foc un bărbat, de 40 ani, chiar la intrarea în casa acestuia după care l-au încătușat şi l-au ţinut ostatic într-o locuinţă timp de peste două săptămîni. Pentru eliberearea victimei, grupul criminal a estorcat de la rudele victimei 1 mln de euro.
În caz contrar aceștia, au declarat că vor omorî ostaticul.
În urma percheziţiilor efectuate la domiciliul moldoveanului, poliţia a depistat: o armă cu ţeavă ghintuită de model TOZ, cu lunetă, fără număr de marcaj, o armă cu ţeavă ghintuită de model TOZ 122-11, de asemenea cu lunetă, o armă semiautomată cu ţeavă lisă de model BERETA ESTREMA 2 A391, un pistol de model CZ 75 SP01 cu trei încărcătoare, 44 cartuşe de calibrul 9/19, 62 cartuşe 308 WIN (de calibrul 7.62) și 27 cartușe de același model cu gloanţe explozive, 303 cartuşe de calibrul 12 şi 393 cartuşe de calibrul 22. O bună parte din armamentul și munițiile enumerate erau deținute ilegal.
Actualmente bărbatul se află în arest preventiv și cercetat penal conform legislației europene.
VIDEO
În fişierul Biroului Național Central Interpol bărbatul figurează ca: deosebit de periculos, posibil înarmat, violent, predispus la evadare.