1283

Tineri prinsi in timp ce furau doua bovine


Angajaţii Comisariatului de poliţie Anenii Noi au reţinut în satul Chetrosu trei persoane, specializate în furturi de animale. Tinerii au fost surprinși de poliție în momentul în care duceau de funie două vaci.


Suspecţii în varstă de 21, 22 şi, respectiv, de 28 de ani, sunt originari din orăşelul Sângera şi satul Moleşti (Ialoveni).


Potrivit politistilor, baiatul de 28 de ani, este organizatorul infracțiunii. Acesta a propus celorlalți doi complici ai săi să fure bovinele, să le transporte acasa, si să le taie. Pentru acest lucru, baiatul le promisese câte o mie de lei pentru o vacă.

Astfel, cei trei au sustras de pe imaşul din preajma satului Todireşti, raionul Anenii Noi, două bovine, pricinuind proprietarului un prejudiciu de circa 16.000 lei.


Pe cazul dat a fost iniţiată o cauză penală în baza art.186 al.2 Cod Penal al Republicii Moldova “Furtul”. Conform legislaţiei persoana culpabilă de comiterea unei asemenea infracţiuni se pedepseşte cu amendă în mărime de la 6.000 la 60.000 de lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.


tv7.md

0