533

Serghei Lavrov, acuzat că a distrus relaţiile cu România


Staţia de metrou Bukharestskaya (Bucureşti/ Bucureşteana), din Sankt Petersburg, agită apele în Rusia. Serghei Lavrov, şeful MAE rus, este acuzat de autorităţile locale că a distrus relaţiile cu România.
Bukharestskaya. Serghei Lavrov, acuzat că a distrus relaţiile cu România

 
“România este un stat care nu poate fi considerat prietenos, iar relaţiile cu ea sunt în impas” şi “România este membru NATO, iar aceşti factori, potrivit diplomaţilor, sunt suficienţi, pentru a-i da staţiei o altă denumire”, se afirma în scrisoarea MAE rus, care a agitat spiritele. După ce Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse s-a pronunţat împotriva numirii Bukharestskaya (Bucureşti/ Bucureşteana) a unei staţii de metrou din Sankt-Petersburg, autorităţile locale au reacţionat.
 
Cea mai virulentă luare de poziţie a venit din partea deputatului din cadrul Adunării Legislative de la Sankt-Petersburg, Aleksandr Kobrinskii. Acesta i-a adresat o scrisoare deschisă ministrului de Extrene, Serghei Lavrov, în care îl acuză că a distrus relaţiile cu o mulţime de state prietene. Potrivit unei surse din cadrul serviciului de presă al liderului fracţiunii “Iabloko”, deputatul i-a scris şefului diplomaţiei ruse că “este foarte trist faptul că Ministerul rus de Externe injecteaza ură politică acolo unde nu există politică şi nici nu ar trebuie să fie”. În opinia lui Aleksandr Kobrinskii, toponimica oraşului Sankt-Petersburg este legată de dorinţa locuitorilor acestuia de a stabili şi de a sprijini relaţii de prietenie cu popoarele altor ţări, scrie publicaţia Rosbalt, citată de RADOR.
 
“În oraşul nostru avem multe străzi şi prospecte care poartă numele unor oraşe sau ţări, aşa cum şi în multe oraşe ale lumii există străzi denumite în cinstea Rusiei şi a Sankt-Petersburgului”, a adăugat deputatul din cadrul Adunării Legislative de la Sankt-Petersburg. Potrivit afirmaţiilor lui, acest “schimb” de nume nu are loc la nivel de state, ci la nivelul municipiilor – unde există tot mai puţină politică şi tot mai multe interese şi sentimente sincere ale oamenilor.
 
“Tocmai de aceea, autorităţile federale din ţările civilizate nu se amestecă, de obicei, în probleme orăşeneşti, ca de exemplu, cum să fie numită o stradă sau o staţie de metrou“, a subliniat Kobrinskii. Deputatul a precizat că “tocmai datorită activităţii ministerului, Rusia şi-a deteriorat, în mod constant, în ultimul deceniu, relaţiile cu un număr mare de ţări, iar numărul “prietenilor” a crescut în special din rândul ţărilor cu regimuri dictatoriale odioase, care îşi consolidează poziţia în interiorul ţării, inclusiv prin incitarea la ură faţă de alte ţări şi popoare”. “Eu sunt, însă, convins că toate încercările de a semăna ură şi ceartă, în final vor eşua”, a declarat Alexandr Kobrinskii.
 
Subiectul staţiei de metrou Bukharestskaya este dezbătut pe larg în presa din Rusia de două zile, fiindu-i alocate spaţii largi. De exemplu, Rosbalt.ru a publicat numai marţi şapte articole pe această temă.
0