Articole din blănuri de norcă, dosite de controlul vamal
Ieri, 15 octombrie colaboratorii postului vamal „Cahul-Oancea", în procesul controlului de rigoare au prevenit o tentativă de introducere ilegală pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a unui lot de mărfuri fără achitarea taxelor de import.
La pista de control "intrare în ţară" s-a prezentat un autocar de model „NEOPLAN N116" înmatriculat în Chişinău şi condus de un cetăţean al Greciei în vârstă de 62 ani. Unitatea dată de transport se deplasa din Grecia în Republica Moldova.
În procesul efectuării controlului fizic în compartimentul marfar printre coletele şi bagajele transportate au fost depistate 2 valize susceptibile. Acţionând în baza analizei de risc s-a decis efectuarea controlului detaliat a acestora şi ca rezultat au fost depistate 13 articole din blănuri de norcă, pentru doamne.
De menţionat că colaboratorii vamali au întrebat toţi pasagerii autocarului dacă cineva doreşte să declare ceva, la care proprietarul acestor blănuri, cetăţean al Greciei în vârstă de 47 ani a afirmat că nu are nimic de declarat.
Valoarea aproximativă a bunurilor nedeclarate se estimează la 200 mii lei, şi se examinează de organul vamal sub aspect de contrabanda în proporţii deosebit de mari conform art. 248 Cod penal.
дебилашка
Не чем людям заняться...
ДЭЭБИЛ!!!
прикольно - симпсоны
el singur e Simpson
Tailandejii din TRIADA se odihnesc.
mai bine pe sula isi tatua toata prostia asta
а я люблю Симпсоны ))
КАЖДЫЙ ЧЕЛОВЕК ХОЗЯИН СВОЕГО ТЕЛА ЧТО ХОЧЕТ ТО И РИСУЕТ ХОТЬ НУ ПОГОДИ
multi nebuni mai sint pe lumea asta
si nu mai tu esti hitru
debil
triada e mafia chineza,daka ceva
pridurok
DA da prikolina ce sa spun... da si Jade Baxter-Smith este sotie lui Will Smith, daca ceva...
P....I......D.......A.........RRRRRRR
moldoveni timpiti critika fara folos
oameni buni o sa va crape o vana in cap de la atita ura, daca nu va e asemanator nu inseamna ca e rau. Mai scoateti ochelarii de cal si priviti lumea din mai multe unghiuri ;) La urma urmei daca nu va place nimeni nu va impune sa faceti asa sau sa va uitati la asa ceva ;)