1712

Tiraspolul nu are de gînd să-şi lege viitorul de Moldova


Liderul transnistrean Evgheni Șevciuk a subliniat din nou că unirea cu Republica Moldova nu doar că nu este pentru autoritățile de la Tiraspol un subiect de discuții în cadrul negocierilor în formatul "5+2", ci chiar Republica Moldova nici nu este un model al dezvoltării demn de urmat.

"Cu părere de rău, pentru noi, Republica Moldova nu reprezintă un model de urmat, nici din punctele de vedere economic, politic sau în termenii standardelor democratice. Aceasta nu este o critică, ci o constatare a faptului", a scris Evgheni Șevciuk pe Facebook.

Reamintim că, anterior, șefa diplomației transnistrene Nina Ştanski, într-un interviu cu mass-media ucrainene a declarat mai clar: "Scopul principal al politicii noastre externe este de a obține recunoașterea independenței Transnistriei. În acest sens, dezvoltăm relaţii extinse, purtăm negocieri cu Moldova, încercăm să stabilizăm situația vizavi de misiunea de menținere a păcii, care se realizează sub auspiciile Rusiei pe malurile Nistrului".
noi.md
0