1450

Au planificat în detalii călătoria ilegală spre Italia, însă poliţiştii le-au dejucat planurile

Poliţiştii de frontieră au reţinut trei cetăţeni ai Republicii Moldova, care intenţionau să treacă ilegal frontiera moldo-română, pentru ca mai apoi să ajungă în una din ţările spaţiului Schengen.

În data de 14 octombrie, în jurul orei 01.30, pe timpul executării misiunii specifice de supraveghere a graniţei, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Leuşeni au observat pe direcţia localităţi Nemţeni trei persoane care se îndreptau spre linia de frontieră. 

În rezultatul reţinerii şi legitimării celor în cauză s-a constatat că sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, cu vârste cuprinse între 17 şi 20 ani, domiciliaţi în satul Gura Galbenă, r-nul Cimişlia. Tinerii au declarat că intenţionau să treacă înot râul Prut cu scopul de a ajunge în ţara vecină, unde erau aşteptaţi de o persoană necunoscută, care urma să-i ajute să-şi continue ilegal drumul pînă la Italia. Cei doi băieţi şi fata minoră aveau cu ei rucsacuri cu toate cele necesare, bani şi o funie cu lungimea de 80m.

Poliţiştii de frontieră au întocmit tinerilor act de reţinere sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de ieşire din ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat şi, ulterior, au fost deferiţi Comisariatului de poliţie Hânceşti.
point.md
0
band.it18 Августа 2013, 22:51
band.it18 Августа 2013, 22:51

уэй, так это прашники шумят по ночам на свое мацацикле?

0
  • 0
  • 0
votac18 Августа 2013, 22:54
V
votac18 Августа 2013, 22:54
band.it
...уэй,...

посмотри в оглинду. там его увидишь

0
  • 0
  • 0
band.it18 Августа 2013, 23:01
band.it18 Августа 2013, 23:01
votac
...посмотри в оглинду. там его увидишь...

у меня нет мацацыклы уже больше 10 лет

0
  • 0
  • 0
votac18 Августа 2013, 23:04
V
votac18 Августа 2013, 23:04
band.it
...у меня нет мацацыклы...

при чем здесь мацацикла?

0
  • 0
  • 0
band.it18 Августа 2013, 23:33
band.it18 Августа 2013, 23:33
votac
...здесь мацацикла?...

сматря что понимать под словом "здесь"... здесь разные бывают...

0
  • 0
  • 0
kid loco19 Августа 2013, 00:08
kid loco19 Августа 2013, 00:08

votac оплеушил band.it-а

0
  • 0
  • 0
audi119 Августа 2013, 00:18
A
audi119 Августа 2013, 00:18

оплеушивает постояна

0
  • 0
  • 0