BNS: In septembrie, morcovul, ceapa uscata si ardeii grasi au fost mai ieftini
Indicele preţurilor de consum în septembrie 2012 faţă de august 2012 a constituit 0,9%, iar faţă de septembrie 2011 – 4,9%. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, creşterea preţurilor medii de consum cu 0,9 la sută în septembrie faţă de august a.c. a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare – cu 1,6 la sută, a mărfurilor nealimentare – cu 0,6 la sută şi serviciilor prestate populaţiei – cu 0,2 la sută.
În luna septembrie 2012 faţă de august 2012 au crescut preţurile la unele produse alimentare: ouă dietetice – cu 16,9%, carne, preparate şi conserve din carne – cu 1,2%, slănină neprelucrată – cu 13,7%, ulei vegetal – cu 3,2%, lapte şi produse lactate – cu 0,9%, legume proaspete – cu 4,7%, cartofi – cu 3,7%, zahăr tos – cu 1,5%, pîine din făină de grîu – cu 0,9%.
La mărfurile nealimentare au fost marcate majorări de preţuri la: automobile şi remorci – cu 4,4%, combustibil – cu 1,7%, confecţii pentru adulţi şi copii – cu cîte 0,5%, încălţăminte – cu 0,3% şi ţigări – cu 1,5%.
Totodată, este de menţionat, că în perioada de raport au scăzut preţurile la: morcov şi ceapă uscată – cu cîte 8,4%, ardei graşi – cu 4,4%, fructe sămînţoase – cu 3,2%, miere de albine – cu 0,5%, televizoare color – cu 1,6%, maşini de spălat, plite electrice, aragaze, aparate pentru prelucrarea informaţiei, încălţăminte de vară – de la 0,1% pînă la 0,3%.
La serviciile prestate populaţiei în luna septembrie 2012 faţă de august 2012 a fost înregistrată o majorare a tarifelor medii lunare la: serviciile de transport – cu 0,6% (inclusiv serviciile taximetrelor cu 12,0%, transportului aerian de pasageri – cu 1,8%) şi serviciile turismului peste hotarele ţării – cu 0,8%.
tv7.md