1121

Veaceslav Untilă a ajuns șef al Inspectoratului Ecologic de Stat

Fostul lider al partidului Mișcarea Acțiunea Europeană (2007-2011) Veaceslav Untilă a fost numit director al Inspectoratului Ecologic de Stat. 
Noua funcție a lui Veaceslav Untilă a fost anunțată astăzi în cadrul ședinței Guvernului. Candidatura lui a fost propusă de ministrul Mediului, Gheorghe Șalaru. 
Veaceslav Untilă a activat mai mulți ani în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, după care, din 2007 a fost liderul partidului Mișcarea ”Acțiunea Europeană”. În 2011, această formațiune politică a fuzionat cu Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu. 
Tot astăzi, în funcția de șef al Serviciului Hidrometeorologic de Stat a fost numit Mihai Roibu. Această funcție a rămas vacantă, după ce fostul director al serviciului, Ilie Boian, și-a dat demisia în urma unui scandal de hărțuire sexuală. 
timpul.md
0