3780

Cel mai puternic LASER din lume va fi instalat în România

Comisia Europeana a aprobat finantarea de 180 de milioane euro a proiectului ELI de la Magurele, cel mai puternic laser din lume
 
Decizia de astazi aproba contributia FEDER pentru prima etapa a ELI-NP pe perioada 2011-2015, in timp ce costul total al proiectului se ridica la 356,2 milioane EUR.

.
In cadrul unei conferinte de anul trecut, Nicolae Zamfir, directorul general al Institutului National de Fizica si Inginerie Nucleara, a declarat ca "puterea laserului de la Magurele va face ca un obiect sa se deplaseze aproape cu,  viteza luminii. Puterea laserului va fi mai mare decat cea a tuturor centralelor nucleare, insa aceasta putere nu functioneaza continuu". Intrebat daca pilonul de la Magurele, care are ca obiectiv aprofundarea fizicii nucleare folosind fascicule laser cuplate cu gamma, va putea inlocui o centrala nucleara, Zamfir a declarat ca "orice este posibil la viteza cu care avanseaza societatea omeneasca, insa acum se intrevad cu totul alte aplicatii".

 
Nicolae Zamfir este din 2004 directorul general al Institutului National de Fizica si Inginerie Nucleara "Horia Hulubei" si managerul proiectului ELI din 2009. In perioada 1990 - 1992 a fost visiting scientist la Koln University, in Germania, in 1992 – 1997 a fost fizician la Brookhaven National Laboratory, Upton, New York, iar in perioada 1997 - 2004 a fost Research Professor la Yale University, SUA. Din 2005 este presedinte al Comitetului Romania-CERN.

 
Comisarul european pentru politica regionala, Johannes Hahn, a afirmat in legatura cu aceasta decizie: "Acesta este exact tipul de proiect pe care dorim sa il vedem mai des in viitor. El are menirea de a impulsiona cercetarea si inovarea. Vrem sa lansam mai multe astfel de proiecte in viitor, cu o evidenta valoare adaugata, pentru a ne asigura ca fiecare euro este cheltuit in mod inteligent."
Partea proiectului aprobata astazi va fi implementata in Romania. Denumita "Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics" (ELI-NP), aceasta va avea rolul unui laborator paneuropean si va gazdui o gama larga de discipline stiintifice, care vor include domenii inovatoare ale fizicii fundamentale, noua fizica nucleara si astrofizica, precum si stiinta materialelor si stiintele vietii. De asemenea, cercetatorii vor studia posibile noi modalitati de tratare a materialelor nucleare si a deseurilor radioactive.

 
Proiectul urmareste sa promoveze cercetarea nationala si europeana prin crearea unei infrastructuri de cercetare de reputatie internationala deschisa specialistilor din mediul stiintific universitar si privat, precum si din mediul intreprinderilor.
 
Comisarul Hahn a adaugat: "Ne punem sperante foarte mari in proiectul ELI-NP. Prin intermediul acestuia, Romania are ocazia de a se plasa ferm pe harta cercetarii europene, de a pastra in tara lucratori cu specializare foarte inalta, inversand fenomenul 'exodului creierelor' si atragand noi societati in regiune."

 
Partea investitiei acoperita de UE este pusa la dispozitie prin intermediul programului cofinantat 'Cresterea Competitivitatii Economice' din cadrul Fondului european de dezvoltare regionala (FEDER). Proiectul are ca obiectiv imbunatatirea capacitatii de cercetare a Romaniei si stimularea transferului de tehnologie intre institutii de cercetare si dezvoltare si intreprinderi, oferind tarii un avantaj competitiv si dandu-i impulsul necesar pentru o crestere inteligenta.
 
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13246683-ultima-ora-comisia-europeana-aprobat-finantarea-proiectului-eli-magurele-cel-mai-mare-laser-din-lume.htm
.
http://science.hotnews.ro/stiri-stiinte_fundamentale-13247826-cel-mai-puternic-laser-din-lume-instalat-magurele-efecte-avea-asupra-cercetarii-economiei-romanesti-nicolae-zamfir-managerul-proiectului-eli-romania-discuta-online-cititorii-miercuri-14-00.htm
0