548

Partidul Forţa Civică - un nou partid pe scena politica din Romania

MRU: " Suntem mulţi şi vom fi şi mai mulţi"  
 
Partidul Forţa Civică îşi alege azi, noua conducere, în cadrul Convenţiei Naţionale, ce va avea loc cu începere de la ora 11.00, la sala Polivalentă, potrivit unui anunţ al preşedintelui Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta, Mihai Răzvan Ungureanu. De altfel, acesta va candida pentru funcţia de preşedinte al partidului.
 


Sursa: Foto: Răzvan Vălcăneanțu
 
UPDATE 13. 36. S-a trecut la vot. Printre candidaţii la funcţii în Partidul Forţa Civică se numără şi Ion Bazac, fost ministru al Sănătăţii în guvernarea PSD- PDL, Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 decembrie, care a intrat în greva foamei timp de 100 de zile pentru sensibilizarea clasei politice în direcţia susţinerii Legii Lustraţiei şi Legii crimelor comunismului şi Marian Săniuţă, fost ministru de Interne.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
UPDATE 13. 18. Mihai Răzvan Ungureanu:


  • Vă mărturisesc că am aşteptat acest moment cu multă emoţie, iar cuvintele pe care doresc să vi le adresez, pornesc de fapt, cu un salut: Dl. profesor Stanomir vă mulţumesc pentru tot ajutorul pe care mi l-aţi dat.
  • Iniţiativa Civică a pornit din necesitatea de a transforma o simpatie într-un gest politic
  • Forţa Civică demonstrează că nu există cetăţeni indiferenţi la felul în care este condusă o naţiune. Vă mulţumesc celor care aţi fost alături de mine şi sunteţi alături în continuare de Forţa Civică
  • Doresc să mulţumesc militanţilor adevăraţi pe care un partid i-a strâns alături. Nu în număr stă puterea, ci în calitatea oamenilor care îi stau alături.
  • Doresc să-i salut pe fraţii noştrii de peste Prut
  • Le mulţumesc distinşilor reprezentanţi diplomatici veniţi azi pentru a asista la felul în care un partid îşi face loc şi creşte pe o scenă politică atât de agitată
  • Cine suntem noi? Cei pe care unii îi consideră puţini, muţi şi surzi. Nu suntem puţini, suntem foarte mulţi, nu suntem muţi ci vicea noastră se va alătura oamenilor responsabili care vor ca România să fie ţara lor cu adevărat, nu suntem surzi pentru că auzim durerile românilor.
  • Vă invit să veniţi în rândurile Forţei Civice pentru o Românie pe care dorim să o construim împreună
  • Toţi cei care aţi venit aici inţelegeţi foarte bine libertatea atât de greu câştigată ca responsabilitate
  • Nu avem voie să fim inerţi, să asistăm la modul în care o putere dezarticulată încearcă să nenorocească o ţară şi o naţiune
  • Responsabilitatea noastră e de a sta împotriva celor care vor răul nostru
  • Celui care munceşte să i se dea după merit, celui care nu poate să i se dea ocazia să muncească şi să se afirme, celor care nu pot, să le dam compasiune şi ajutor şi să avem grijă că munca e valoarea preţioasă la care cu toţii ţinem pentru că ea ne uneşte în aspiraţiile noastre politice
  • Nu ne dorim doar prosperitate, nu ne dorim doar demnitate, desi stim foarte bine ca demnitatea fiecaruia se reflecta in demnitatea intregii comunitatii, nu dorim doar cinste, stiind ca cinstea fiecaruia garanteaza cinstea intregii comunicati, dorim sa putem schimba prezentul in asa incat sa avem cu totii viitor, sa nu mai fim o generatie de sacrificiu si nici copii nostri si nepotii nostri sa nu mai fie vreodata sacrificati pe altarul unor interese care nu sunt ale lor.
  • Voi încerca să fiu cum speră mulţi. În spatele meu sunt peste 22 de ani de profesorat şi peste 14 ani de activitate administrativă în ţară şi în străinătate, zile întregi de muncă şi o forţă pe care o văd rezumată în numele partidului al cărui membru sunt
  • Vă cer să investiţi încredere în echipa Forţei Civice.



 
0