1906

"Limba română va deveni oficială în noua Constituţie"

ărbătoarea Naţională "Limba Noastră" este marcată astăzi prin numeroase ceremonii în toată ţara. Manifestaţiile au început cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi la busturile scriitorilor de pe Aleea Clasicilor. Politicieni, oameni de cultură, dar şi simpli cetăţeni spun că Ziua Limbii Române are o semnificaţie aparte pentru ei. Iar cel mai frumos cuvânt este mama. Totodată, ei îşi exprimă regretul că această limbă este străină la ea acasă.

"Zădarnic ne cântau logofeţii imnul de foc din teaca nopţii. Deşteaptă-te, deştepte-se deştepţii, noi nu ne deşteptăm, noi ne prostim mai mult", a menţionat regizorul Petru Hadârcă.

Politicienii dau asigurări că eroarea din Legea Supremă va fi reparată în scurt timp.

"Aţi auzit că se vorbeşte despre modificarea Constituţiei şi acesta ar fi unul dintre punctele care trebuie schimbate în Legea Supremă din stat. Limba pe care o vorbim este limba română!", a declarat vicepreţedintele Paelamentului Liliana Palihovici.

Manifestaţiile dedicate Zilei Limbii Române se vor încheia la miezul nopţii, cu un concert în care vor evolua artişti din Moldova şi România.

0