894

Liberalii vor DESCENTRALIZAREA arhivelor KGB al RSSM

Deputaţii liberali propun crearea unei Comisii de anchetă pentru examinarea situaţiei arhivelor Comitetului Securităţii de Stat (KGB) al RSSM. Iniţiativa legislativă aparţine deputaţilor PL Ion Hadîrcă şi Valeriu Munteanu şi a fost înregistrată în Parlament.
 
Autorii propun ca respectiva Comisie de anchetă să prezinte Parlamentului pînă la 1 noiembrie 2012 un raport cu privire la numărul şi gradul de secretizare a dosarelor de agentură şi de informatori ale fostului KGB al RSSM, aflate în arhivele Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Arhivei Naţionale a Republicii Moldova şi alte instituţii ale statului.
 
Totodată, Comisia va verifica numărul dosarelor nimicite în perioada 23 iunie 1990 — 1 septembrie 2012 sau transferate către instituţii nesubordonate autorităţilor suverane ale Republicii Moldova, cu referire la actele de autorizare şi măsurile posibile de restabilire ori recuperare ale acestora. Potrivit proiectului de hotărâre, comisia va fi constituită din 11 membri, reprezentanţi ai tuturor fracţiunilor parlamentare.
 
Deputaţii liberali consideră necesară adoptarea acestui proiect de hotărîre avînd în vedere dezbaterile publice referitoare la necesitatea adoptării unei legi a lustraţiei, dar şi pentru o analiză a situaţiei fondului de documente al serviciilor speciale ale Republicii Moldova.
 
http://www.arch.actualitati.md/md/md-liberalii-vor-descentralizarea-arhivelor-kgb-al-rssm/
0