1068

Victor Ponta ÎN AŞTEPTAREA VERDICTULUI: A plagiat sau NU?

Universitatea din Bucureşti va prezenta astăzi, 18 iulie, decizia Comisiei sale de Etică cu privire la teza de doctorat a premierului român Victor Ponta, acuzat de plagiat.
 
Hotărîrea Comisiei de Etica a Universităţii din Bucureşti a fost trimisă la Direcţia Juridică a Universităţii din Bucureşti, pentru a primi aviz, relatează HotNews.ro.
 
Potrivit sursei citate, se aşteaptă ca rectorul Universităţii să prezinte în sedinţa de azi a Senatului universitar hotărîrea şi raportul final al Comisiei de Etică. Legea prevede că, rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, diploma de doctor.
 
El a declarat că “probabil că după 28 (28 iunie, data desfăşurării Consiliului European) nu va mai exista aceeaşi presiune din partea preşedintelui (Traian Băsescu)”.
Pînă acum asupra tezei de doctorat a premierului au fost exprimate două verdicte: CNATDCU – Victor Ponta A PLAGIAT, cu 85 de pagini copy-paste / Comisie Tehnica a CNE – Victor Ponta NU a plagiat, după regulile din 2003.
 
Actualităţi.md aminteşte că la întîlnirea cu jurnaliştii moldoveni, cîteva zile în urmă, preşedintele român suspendat, Traian Băsescu a declarat cu referinţă la Victor Ponta:  „Să aveţi grijă să nu vă mintă. El este un om care minte foarte mult. El şi-a plagiat teza, are un CV plagiat, a plagiat tot. Nu ştiu dacă anul naşterii nu e plagiat. Atenţie, omul asta poate fi chiar el însuşi plagiat”.
Aflat la Chişinău, Premierul român n-a vrut să comenteze declaraţia dată.
 
Afla CE a spus Ponta in acest context:
http://www.arch.actualitati.md/md/md-victor-ponta-in-asteptarea-verdictului-a-plagiat-sau-nu/
0