1153

(VIDEO) UE aşteaptă scrisoarea, Ponta spune că a trimis-o! CINE MINTE?

Comisia Europeană este în aşteptarea răspunsului premierului român Victor Ponta privind criza politică din România, a precizat luni Olivier Bailly, purtătorul de cuvînt al executivului european, citat de agenţia AFP.
«Nu am primit la acest moment, formal, scrisoarea finală a autorităţilor române», a explicat acesta.
La Bruxelles, preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, a «luat nota de poziţia dl Ponta care s-a angajat sa raspundă de o manieră urgentă». «Nu există timp de pierdut şi această scrisoare trebuie sa ajungă de o manieră urgentă», a menţionat Bailly.
Potrivit Mediafax, Victor Ponta a spus vinerea trecutră că a transmis lista primită din partea Comisiei Europene, precizînd că au fost întrebari şi nu cerinţe.  El a spus că nu s-a simţit foarte bine că a fost pus «la zid» doar pentru că România are o imagine proastă din cauza preşedintelui suspendat Băsescu.
Amintim că Comisia Europeană a solicitat coaliţiei de centru stînga aflată la putere în România să ofere garanţii ferme legate de independentă justiţiei şi de «respectul imediat» al deciziilor Curţii Constituţionale.
 
Urmariti link-ul pentru Video:
http://www.arch.actualitati.md/md-ue-asteapta-scrisoarea-ponta-spune-ca-a-trimis-o-cine-minte/
0