1133

Iranul anunţă LANSAREA DE RACHETE

Iranul va efectua începînd de luni exerciţii constînd în lansări de rachete în deşert timp de trei zile, ca răspuns la eventualele ameninţări militare ale Israelului şi Statelor Unite, au declarat duminică Gărzile revoluţiei, relatează AFP.
“Rachete sol-sol cu rază lungă, medie şi scurtă vor fi lansate din diferite zone în Iran asupra unor replici ale bazelor aeriene ca cele utilizate de forţele militare din afara regiunii”, a declarat generalul Amir Ali Hajizadeh, aflat la conducerea sistemelor de rachete din divizia aeronautică.
“Aceste manevre vizează să lanseze mesajul către naţiunile aventuriere că membrii Gărzilor revoluţiei sunt pregătiţi să îi înfrunte pe agresori (…) şi vor răspunde în mod decisiv la orice problemă pe care o pot cauza”, a adăugat acesta, conform declaraţiilor raportate de site-ul de Internet al Gărzilor revoluţiei, Sepah News.
Iranul organizează frecvent acest tip de exerciţii însă acestea par acum menite să sublinieze capacităţile Teheranului de a atinge baze militare americane din statele vecine – în Afganistan, Bahrain, Kuweit şi în Arabia Saudită – în cazul unui atac al Statelor Unite sau al Israelului asupra Republicii islamice.
Israelul şi Statele Unite au declarat că o intervenţie împotriva Iranului nu este exclusă dacă acţiunile diplomatice şi sancţiunile internaţionale nu vor reuşi să împiedice continuarea programului nuclear iranian controversat. Conform generalului Hajizadeh, exerciţiile cu rachete, denumite Marele profet 7, trebuie să permită “testarea preciziei sistemelor şi a focoaselor rachetelor” cu lansări asupra unor tabere fictive din deşertul Kavir din centrul Iranului.
Acesta a declarat că două tipuri de rachete balistice vor fi utilizate: Quiam cu o rază estimată la aproximativ 500 de kilometri (750 de kilometri conform presei iraniene) şi Khalij Fars, o rachetă anti-navală cu o rază de 300 de kilometri.
Autorităţile iraniene califică ca fiind de rază lungă rachete pe care alte puteri le consideră ca fiind de rază scurtă. Iranul poate ataca pînă la 2.000 de kilometri cu rachetele Shahab-3 putînd astfel să atingă Israelul. Cu toate acestea generalul Hajizadeh nu a menţionat folosirea acestora în viitoarele exerciţii.
http://www.arch.actualitati.md/md/md-iranul-anunta-lansarea-de-rachete/  
0