100 de zile ale lui Nicolae Timofti // NEGRU
Se împlinesc 100 de zile de la alegerea preşedintelui Nicolae Timofti. Dar mult înainte de această dată simbolică s-au auzit voci care îşi exprimau dezamăgirea în legătură cu prestaţia nou-alesului preşedinte. Cei care îl au drept model prezidenţial pe Voronin sau chiar pe Ghimpu nu puteau să nu fie decepţionaţi. În mod evident, Nicolae Timofti nu se comportă ca un tată al naţiunii, nu încearcă să se acomodeze la sentimentele noastre patriarhale, el nu îşi afişează şi nici măcar nu îşi declară periodic grija pentru bunăstarea şi fericirea noastră. Cel puţin, deocamdată, nostalgicii, paternaliştii au motive clare de disconfort.
Un preşedinte discret
Şi cei care au aşteptat ca el să devină „un alt pol” de putere, să se îmbrâncească la tăieri de panglici inaugurale, să încerce să-i eclipseze pe Filat şi Lupu, să intre în competiţie pentru simpatia moldovenilor, nu pot fi satisfăcuţi. Timofti pare să păstreze o anumită discreţie, o anumită distanţă faţă de scena politică, nu se grăbeşte să profite de orice ocazie pentru a apărea în lumina reflectoarelor. Unii au încercat să-l provoace, să-l facă să se simtă ignorat sau marginalizat (sau chiar trimis în străinătate), în unele momente festive, cu potenţial publicitar, dar el a rămas rece la chemările incitante.
Separarea puterilor în stat
Temerile că preşedintele neafiliat politic va deveni un alt factor destabilizator au dispărut. Faptul că nu reprezintă nici un partid, că nu are obligaţii faţă de nişte tovarăşi de idei, că este independent în deciziile sale prezintă o altă deosebire care nu poate fi decât benefică pentru viaţa noastră politică. Dl Timofti respectă cu stricteţe litera Constituţiei în ce priveşte separarea puterilor în stat, constituind pe nou, ca la carte, raportul dintre preşedinţie şi celelalte instituţii de stat. El nu se lasă atras în luptele sau jocurile politice ale cuiva.
Imun la competiţie
Fiindcă nu are nevoie să se pregătească de viitoarele alegeri parlamentare, el îşi poate permite să fie imun la acţiunile de competiţie, de concurenţă politică ce destabilizează şi periclitează relaţiile între liderii AIE, între premier şi spicher, între putere şi opoziţie. El a procedat corect, păstrând tăcere în cazul suspendării licenţei postului de televiziune NIT, pentru a nu fi învinuit că se implică într-un caz în care ultimul cuvânt aparţine justiţiei, şi a intervenit la fel de justificat în conflictul legat de adoptarea legii antidiscriminare, pentru a le aminti „părţilor beligerante” despre interesul RM şi consecinţele nefaste în cazul neadoptării legii respective. Preşedintele a fost principial şi a procedat cu fermitate, promulgând operativ Legea asigurării egalităţii şi stopând astfel escaladarea conflictului.
Preşedintele a dat dovadă de principialitate şi în problema lingvistică, reuşind să treacă peste aparentul conflict între denumirea falsă a limbii înscrisă în Constituţie şi denumirea adevărată, consfinţită şi prin decizia Academiei RM.
Un cvasinecunoscut
O anumită reticenţă faţă de persoana preşedintelui Timofti se menţine şi din cauza că, după 100 de zile, el mai continuă să rămână un cvasinecunoscut pentru opinia publică. Trei luni nu este o perioadă suficientă pentru a-şi face publice viziunile asupra tuturor momentelor importante ale existenţei şi funcţionării statului RM. Din această cauză, el rămâne a fi, în unele aspecte, un politician insuficient de previzibil şi dinamic. Ceea ce complică într-un fel angajamentul simbolic, rolul metaforic, reprezentativ al preşedinţiei. Modernitatea sa poate fi pusă în discuţie şi prin prisma personalului pe care l-a selectat şi faţă de care pot fi formulate anumite pretenţii de anacronism.
Puncte de vedere divergente
Deşi s-a angajat în realizarea programului de guvernare, aparţinând AIE, preşedintele nu poate fi considerat o marionetă, iar preşedinţia nu a devenit în mod automat o „subdiviziune” a consiliului Alianţei. În unele chestiuni, au existat puncte de vedere divergente, pe care dl Timofti nu a ezitat să le expună. Două exemple: castrarea chimică a pedofililor şi legea privind lipsirea de imunitate a judecătorilor. După ce a refuzat să o promulge, Alianţa a revotat prima lege, ţinând însă cont de opinia preşedintelui. Cea de-a doua lege a fost adoptată săptămâna trecută şi, probabil, va avea aceeaşi soartă. Dl Timofti are dreptate când spune că acordându-le procurorilor dreptul să cheme în justiţie judecătorii fără acordul Consiliului Superior al Magistraturii deschidem o portiţă pentru abuzuri, pentru hărţuirea judecătorilor de către autorităţi. AIE acţionează ca şi cum se va afla veşnic la putere. Nu putem renunţa la principiul imunităţii judecătorilor doar din cauza că, în condiţiile noastre, acest principiu nu funcţionează cum se cuvine. După pierderea puterii, încălcarea sau ignorarea principiilor de bază ale democraţiei poate, ca un bumerang, să lovească în autorii acestor modificări.
Păstrarea status quo-ului
În contextul discuţiilor despre necesitatea adoptării unei noi Constituţii, activitatea lui Nicolae Timofti vorbeşte împotriva unor schimbări radicale, în favoarea unui preşedinte ales de parlament, cu atribuţii simbolice, care să nu se implice în lupta politică, ci să rămână deasupra acesteia. Dar despre aceasta vom vorbi în numărul viitor.
JURNAL
Un preşedinte discret
Şi cei care au aşteptat ca el să devină „un alt pol” de putere, să se îmbrâncească la tăieri de panglici inaugurale, să încerce să-i eclipseze pe Filat şi Lupu, să intre în competiţie pentru simpatia moldovenilor, nu pot fi satisfăcuţi. Timofti pare să păstreze o anumită discreţie, o anumită distanţă faţă de scena politică, nu se grăbeşte să profite de orice ocazie pentru a apărea în lumina reflectoarelor. Unii au încercat să-l provoace, să-l facă să se simtă ignorat sau marginalizat (sau chiar trimis în străinătate), în unele momente festive, cu potenţial publicitar, dar el a rămas rece la chemările incitante.
Separarea puterilor în stat
Temerile că preşedintele neafiliat politic va deveni un alt factor destabilizator au dispărut. Faptul că nu reprezintă nici un partid, că nu are obligaţii faţă de nişte tovarăşi de idei, că este independent în deciziile sale prezintă o altă deosebire care nu poate fi decât benefică pentru viaţa noastră politică. Dl Timofti respectă cu stricteţe litera Constituţiei în ce priveşte separarea puterilor în stat, constituind pe nou, ca la carte, raportul dintre preşedinţie şi celelalte instituţii de stat. El nu se lasă atras în luptele sau jocurile politice ale cuiva.
Imun la competiţie
Fiindcă nu are nevoie să se pregătească de viitoarele alegeri parlamentare, el îşi poate permite să fie imun la acţiunile de competiţie, de concurenţă politică ce destabilizează şi periclitează relaţiile între liderii AIE, între premier şi spicher, între putere şi opoziţie. El a procedat corect, păstrând tăcere în cazul suspendării licenţei postului de televiziune NIT, pentru a nu fi învinuit că se implică într-un caz în care ultimul cuvânt aparţine justiţiei, şi a intervenit la fel de justificat în conflictul legat de adoptarea legii antidiscriminare, pentru a le aminti „părţilor beligerante” despre interesul RM şi consecinţele nefaste în cazul neadoptării legii respective. Preşedintele a fost principial şi a procedat cu fermitate, promulgând operativ Legea asigurării egalităţii şi stopând astfel escaladarea conflictului.
Preşedintele a dat dovadă de principialitate şi în problema lingvistică, reuşind să treacă peste aparentul conflict între denumirea falsă a limbii înscrisă în Constituţie şi denumirea adevărată, consfinţită şi prin decizia Academiei RM.
Un cvasinecunoscut
O anumită reticenţă faţă de persoana preşedintelui Timofti se menţine şi din cauza că, după 100 de zile, el mai continuă să rămână un cvasinecunoscut pentru opinia publică. Trei luni nu este o perioadă suficientă pentru a-şi face publice viziunile asupra tuturor momentelor importante ale existenţei şi funcţionării statului RM. Din această cauză, el rămâne a fi, în unele aspecte, un politician insuficient de previzibil şi dinamic. Ceea ce complică într-un fel angajamentul simbolic, rolul metaforic, reprezentativ al preşedinţiei. Modernitatea sa poate fi pusă în discuţie şi prin prisma personalului pe care l-a selectat şi faţă de care pot fi formulate anumite pretenţii de anacronism.
Puncte de vedere divergente
Deşi s-a angajat în realizarea programului de guvernare, aparţinând AIE, preşedintele nu poate fi considerat o marionetă, iar preşedinţia nu a devenit în mod automat o „subdiviziune” a consiliului Alianţei. În unele chestiuni, au existat puncte de vedere divergente, pe care dl Timofti nu a ezitat să le expună. Două exemple: castrarea chimică a pedofililor şi legea privind lipsirea de imunitate a judecătorilor. După ce a refuzat să o promulge, Alianţa a revotat prima lege, ţinând însă cont de opinia preşedintelui. Cea de-a doua lege a fost adoptată săptămâna trecută şi, probabil, va avea aceeaşi soartă. Dl Timofti are dreptate când spune că acordându-le procurorilor dreptul să cheme în justiţie judecătorii fără acordul Consiliului Superior al Magistraturii deschidem o portiţă pentru abuzuri, pentru hărţuirea judecătorilor de către autorităţi. AIE acţionează ca şi cum se va afla veşnic la putere. Nu putem renunţa la principiul imunităţii judecătorilor doar din cauza că, în condiţiile noastre, acest principiu nu funcţionează cum se cuvine. După pierderea puterii, încălcarea sau ignorarea principiilor de bază ale democraţiei poate, ca un bumerang, să lovească în autorii acestor modificări.
Păstrarea status quo-ului
În contextul discuţiilor despre necesitatea adoptării unei noi Constituţii, activitatea lui Nicolae Timofti vorbeşte împotriva unor schimbări radicale, în favoarea unui preşedinte ales de parlament, cu atribuţii simbolice, care să nu se implice în lupta politică, ci să rămână deasupra acesteia. Dar despre aceasta vom vorbi în numărul viitor.
JURNAL