552

Unde vor pleca Mișin și compania

 
În timp ce Igor Dodon se laudă că în curând își va face fracțiune parlamentară pe seama transfugilor din PCRM, sursele noastre afirmă că cei trei deputați desprinși astăzi din echipa lui Voronin vor rămâne pe cont propriu în Legislativ.


”Mișin și compania nu vor adera la grupul parlamentar al lui Dodon, pentru că scopul pentru care au fost convinși să părăsească PCRM e altul. Aceștia vor rămâne deputați independenți și vor juca tare în Parlament, susținând inițiativele uneia dintre componentele AIE”, a declarat sursa noastră, sugerând că este vorba despre PLDM.
Pe de altă parte, analiștii politici nu exclud că cel puțin Oleg Babenco ar putea adera la fracțiunea PD.


”Babenco a făcut cândva parte din echipa democraților, candidând pe listele PD la alegerile din 2001. Nu m-aș mira dacă acum acesta va încerca să se întoarcă la ei”, a declarat pentru UNION, analistul Nicolae Negru.
La rândul său Mișin susține că va anunța săptămâna viitoare cum va proceda el și colegii săi.


union.md

0