1118

Contrabandă, cu căruţa


11 mii de pachete de ţigări marca Plugarul cu timbru de acciză Republica Moldova în valoare de aproximativ 105 mii lei, au fost depistate de poliţiştii de frontieră botoşaneni într-un atelaj hipo. Contrabanda a fost introdusă ilegal în România, peste râul Prut.


În data de 30 mai poliţiştii de frontieră au observat un bărbat care se deplasa cu un atelaj hipo dinspre râul Prut spre localitatea Santa Mare. În momentul în care poliţiştii de frontieră au încercat să opreasca atelajul, bărbatul a fugit, fiind reţinut în imediata apropiere.


De asemenea, în apropierea malului râului Prut au mai fost depistate cinci persoane care nu-şi justificau prezenţa în zona, suspecte a fi participante la activitatea de contrabandă.


Pe numele celor şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 50 ani, toţi domiciliaţi în comuna Santa Mare, a fost întocmit dosar penal.


union.md

0