1160

Acţionarii Floarea Soarelui SA au rămas cu buza umflată


Acţionarii celui mai mare producător de ulei, Floarea Soarelui de la Bălţi nu vor primi dividende pentru anul 2011, potrivit deciziei adunării generale a acţionarilor.


Profitul de 53,7 mil. lei înregistrat de întreprindere în 2011 urmează a fi direcţionat pentru dezvoltare. Totodată, compania a alocat 23 mii euro pentru serviciile de audit.

În 2011, venitul din vânzări al întreprinderii s-a cifrat la 1 miliard de lei comparativ cu 963 mil. lei. Creşterea a fost determinată de majorarea costurilor vânzărilor la 802,3 mil. lei comparativ cu 785,3 mil. lei în 2010.

Activele întreprinderii au însumat anul trecut 843,7 mil. lei faţă de 772 mil. lei în 2010.

Începând cu vara anului 2011 acţionarii majoritari ai combinatului de la Bălţi sunt firmele Amableus Limited şi Trezeme Limited din Cipru cu o participaţie de 49,76% şi respectiv 34,46%.

Despre firmele ce au devenit proprietarii producătorului de ulei nu există nici o informaţie. Experţii cred că în spatele acestora stau, cel mai probabil oameni de afaceri din Rusia, care au anunţat anterior că negociază cumpărarea activelor WJ Group care operează în spaţiul CSI.

Anterior presa a scris că grupul Kernel Holding, cel mai mare producător ucrainean de ulei de floarea soarelui negociază achiziţionarea activelor companiei WJ Group, cu afaceri în domeniul oleaginoaselor şi cerealelor în Rusia, Ucraina şi Moldova. Ulterior ucrainenii au renunţat în cedând unei oferte mai generoase a unei companii ruseşti.


24h.md

0