Băsescu: De azi, teritoriul României - parţial protejat antibalistic.
21 mai 2012
Preşedintele Traian Băsescu a declarat la Chicago, după participarea la Consiliul Nord-Atlantic (NAC), că a fost declarată capacitatea interimară antirachetă a Alianţei, afirmând că, începând de duminică, partea de sud-est a Europei şi parte din teritoriul României sunt protejate antibalistic.
"Cu privire la apărarea antirachetă, aici vorbim de o decizie deja adoptată acum: a fost declarată capacitatea interimară antirachetă a Alianţei. Şi vă pot spune că promotorii acestui obiectiv au fost SUA, Spania, Polonia şi România, ca state care vor avea site-urile antirachetă funcţionale în următoarele etape: site-ul din România va fi funcţional în 2015. Aici aş face o menţiune care ţine,de data aceasta, de interesele noastre. În momentul de faţă, prin capacitate interimară nu înseamnă o soluţie definitivă, după cum spune chiar numele deciziei adoptate astăzi. Înseamnă că NATO încă nu şi-a atins obiectivul de a avea protejate toate statele membre NATO din Europa, dar pe o geometrie variabilă, partea de sud-est a Europei este protejată în momentul de faţă, începând de astăzi", a spus Băsescu, după participarea la NAC.
Potrivit lui Băsescu, decizia de la Chicago este una politică menită să aducă siguranţă cetăţenilor din statele membre NATO, iar România consideră că trebuie făcut public respectivul document.
"Punctul de vedere al României a fost că trebuie făcut public acest document cu toată geografia lui. Vom vedea dacă aşa va fi sau nu, dar vă pot spune că, în unele perioade, măcar parţial, teritoriul României în momentul de faţă este protejat de lovituri ale unor rachete balistice. În opinia mea, dincolo de a fi o decizie tehnică, această decizie este una politică şi ea vine să garanteze cetăţenilor din statele membre NATO, în primul rând că ne ducem la îndeplinire obiectivele. Este, în primul rând, un mijloc de protejare a obiectivelor strategice, dar şi a comunităţilor de pe teritoriul statelor NATO", a completat Băsescu.
Preşedintele a subliniat că România va fi deplin şi permanent protejată numai după intrarea în funcţiune a componentelor sistemului care se amplasează pe teritoriul României.
"Până atunci, aşa cum v-am spus, suntem pe o geometrie variabilă a sistemului de protecţie, dar nu va exista de astăzi nicio clipă în care măcar sudul României să nu fie protejat", a adăugat Băsescu.
Şeful statului a precizat că, în ceea ce priveşte capacitatea operaţională a sistemului de apărare, ea este variabilă în prezent.
"Vizează mai multe ţări, ea este variabilă pentru că este pe nave în momentul de faţă şi ce fac navele va putea fi substituit abia când capacităţile de pe teritoriul nostru vor intra integral în funcţiune. Şi atunci ce fac acum una sau două nave acoperind sud-estul Europei va face atunci site-ul de la Deveselu. Şi acela va fi fix, navele se mai mişcă, au problema asta.
Dar era foarte important şi semnalul politic şi voinţa ca această capabilitate să fie funcţională la acest summit. Deci, ceea ce va face site-ul de la Deveselu face acum activ când o navă, când două, amplasate în nişte zone din care pot îndepărta pentru sud-estul Europei, dar pentru România nu tot timpul, doar când sunt două, când e una e doar sudul României acoperit", a explicat Băsescu.
Întrebat ce costuri presupune operaţionalizarea sistemului pentru România, Băsescu a precizat că va putea răspunde la acest lucru după 2015.
El a mai precizat că atunci când programul de apărare antirachetă va fi integral implementat, nu se va mai putea vorbi de lovirea cu rachete balistice a vreunei centrale nucleare sau a vreunei comunităţi.
Despre decizia NATO, Băsescu spune că are şi alte avantaje, dincolo de cele politice şi tehnice, în contextul în care industria de vârf din Europa va lucra pentru extinderea sistemului.
"De asemenea, se vor face transferuri de tehnologie către statele care au nevoie şi, în acelaşi timp, trebuie să spunem că sistemul creează o nouă generaţie de specialişti, fie că vorbim de informaticieni, de specialişti pentru înaltă tehnologie în domeniul rachetelor şi aşa mai departe", a arătat şeful statului.
El a reiterat că sistemul de apărare antirachetă este unul defensiv şi nu este îndreptat împotriva nimănui.
"Este construit şi dezvoltat pentru a da securitate cetăţenilor din statele membre ale Alianţei. În ceea ce ne priveşte, România continuă să dezvolte sistemul în parteneriat cu SUA. După ce sistemul va fi operaţional şi în măsura în care graficele de implementare a sistemului se vor respecta, sistemul româno-turco-american, şi mai punem şi polonez, dacă vreţi, dar nu vreau să credeţi că sistemul va fi transferat către NATO abia după ce se termină şi etapa poloneză. Dar, imediat ce sistemul din România va fi operaţional, în 2015, există disponibilitatea ambelor părţi, şi a SUA şi a României, de a integra acest sistem în sistemul NATO", a arătat Băsescu.