3376

Foarte curînd moldovenii vor călători în SUA fără vize

Moldovenii cu cetăţenie română ar putea călători fără viză în SUA după ce un proiect legislativ a fost introdus marţi în Camera Reprezentanţilor a Congresului american, potrivit Europolitics.info.

Prevederile proiectului ar facilita includerea României, Poloniei şi Bulgariei în programul Visa Waiver (VWP), ceea ce ar însemna că cetăţenii respectivelor state ar obţine dreptul de a călători în SUA fără viză, pentru o perioadă de cel mult de 90 de zile.

Proiectul înlocuieşte actuala reglementare – care interzice accederea în VWP a statelor a căror rată de respingere a cererilor de viză depăşeşte 3% – cu o rată maximă de 3% de depăşire a şederii legale de 90 de zile.

Rata de respingere de peste 3% a ţinut pînă acum în afara acestui program Bulgaria, Polonia şi România, pentru care acest nivel a fost, în anul fiscal 2011, de 16%, 10% şi, respectiv, 22%.

Proiectul include noi prevederi menite să stimuleze turismul în SUA, ceea ce semnatarii săi speră că va ajuta la cîştigarea de susţinători printre legislatori.
 http://www.actualitati.md/md/md-foarte-curind-moldovenii-vor-calatori-in-sua-fara-vize/
0