1038

Dorul şi dragostea l-au făcut să încalce legea


La data de 16 mai curent, inspectorii de frontieră din cadrul pichetului de grăniceri “Tudora” au întrerupt călătoria unui moldovean care, din lipsa de documente ce i-ar fi permis ieşirea legală din ţară, şi-a încercat norocul, prin ocolirea punctul de trecere, situat în proximitate.
În timpul misiunilor de supraveghere şi control a zonei de competenţă, patrula de grăniceri a observat în apropierea nemijlocită de frontiera moldo-ucraineană un bărbat care hotărît înainta spre ieşirea din ţară. Monitorizînd o perioadă acţiunile acestuia, lucrătorii noştri au procedat la reţinerea şi identificarea persoanei, ocazie cu care au stabilit că este locuitor al or. Nisporeni.
 
Din declaraţii, cel în cauză ar fi venit din Chişinău cu un microbuz de rută pînă în centru satului Palanca, însă înainte de a coborî şoferul i-ar fi explicat că doar în baza buletinului de identitate, pe care îl deţinea, nu i-ar fi fost permisă trecerea în Ucraina, fapt care l-a decis să apeleze la metoda clandestină de traversare a frontierei. De asemenea, acesta şi-a justificat gestul prin faptul că în Odessa era aşteptat de persoana iubită şi din motive personale nu şi-a putut perfecta documentul de călătorie.
 
Sub aspectul tentativei de trecere ilegală a frontierei de stat, bărbatului i-au întocmite actele de reţinere, ulterior fiind deferit Comisariatului de Poliţie din oraşul Ştefan-Vodă în vederea luării măsurilor legale ce se impun. 
 
tv7.md
0