1847

Moldova, lăudată şi atenţionată de UE

 
Chişinăul a înregistrat un progres vizibil, dar întârzie prea mult cu adoptarea legii antidiscriminării şi în combaterea corupţiei. Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Dirk Schuebel, a prezentat ieri raportul de progres al ţării noastre în cadrul Politicii Europene de Vecinătate.
Potrivit acestuia, Moldova a avansat în toate domeniile stipulate în Planul de Acţiuni, deşi a întârziat să adopte şi să implementeze unele legi.
 
Reprezentantul UE, dar şi experţii independenţi spun că raportul prezintă atât progresele şi restanţele noastre faţă de UE, cât şi recomandările Comisiei Europene, care ar trebui urmate cu stricteţe. „Ne bucurăm că după o lungă perioadă de impas, preşedintele a fost ales. Moldova a continuat să participe constructiv în cadrul Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră (EUBAM). A menţinut stabilitatea macroeconomică, iar principiile democratice au atins un nivel înalt, comparativ cu ceilalţi ani", a declarat oficialul.
 
În acelaşi timp, şeful Delegaţiei UE la Chişinău a spus că avem şi restanţe. Combaterea corupţiei este una dintre aceste probleme. „Moldova trebuie să implementeze strategiile de reformare a Justiţiei, să se concentreze pe respectarea drepturilor omului, combaterea corupţiei, să participe activ în dialogul cu Tiraspolul pentru rezolvarea diferendului transnistrean, dar şi să asigure transparenţa aplicării legilor şi accesul la informaţie", a menţionat Dirk Schuebel.
 
„ATENŢIONĂRI PRIETENEŞTI"
Experţii modoveni spun că recomandările regăsite în raportul Comisiei Europene sunt nişte „atenţionări prieteneşti" pentru actuala guvernare, însă ignorarea lor ar putea duce la răcirea relaţiilor cu Bruxelles-ul.
 
„S-au făcut câteva progrese, dar problemele rămân aceleaşi. Faptul că nu sunt implementate legile adoptate poate duce la răcirea relaţiilor cu UE. Cred că autorităţile sunt hotărâte să avanseze pe calea reformelor şi este important să depăşim deficienţele care stau în calea lor", explică Victor Chirilă, directorul Asociaţiei pentru Politică Externă.
 
Tototdată, Dirk Schuebel a spus despre mult-discutatul proiect al legii antidiscriminării că UE nu ne obligă să-l adoptăm, dar că acestea sunt angajamentele asumate de Guvern. „Dacă Moldova va dori să ajungă mai aproape de UE, este evident că va trebui să se conformeze unor reguli pe care le aplicăm în cadrul Uniunii. UE pune accent pe apărarea drepturilor omului şi anume aici se încadrează legea antidiscriminare", a afirmat şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova.
 
ADEVARUL 
0