564

Alexei Roibu, despre cariera sa de KGB-ist

Ministrul de Interne, Alexei Roibu, își amintește cu nostalgie de activitatea sa în Comitetul de Stat al Securității (KGB) din RSS Moldovenească. 

„Atunci, prin anii 80, activitatea acestui așa-numit Comitet de securitate era o enigmă pentru toți. Anume curiozitatea m-a împins să văd dacă voi putea sau nu activa în acest comitet. Era o selectare foarte minuțioasă a angajaților. Timpul în care am fost eu selectat a durat 3 ani de zile. Am fost studiat foarte detaliat. Era un organ cu niște competențe foarte bine gândite”, a povestit Roibu la „Deșteptarea” de la Jurnal TV.

Ministrul de Interne are doar cuvinte de laudă în adresa KGB-ului și a foștilor colegi.

„În colectivul în care am activat erau niște oameni foarte bine pregătiți. În dependență de sarcinile care sunt puse, ei pot face foarte multe lucruri frumoase pentru țara noastră. Sunt patrioți. În Comitetul Securității nu uitam niciodată că suntem oameni și că, prin metode specifice, trebuie să facem bine oamenilor”, a mai spus Roibu.

Alexei Roibu a absolvit cursurile Comitetului Securităţii de Stat al URSS. Și-a început activitatea în cadrul Comitetului de Stat pentru Securitate al RSS Moldovenească în funcția de împuternicit operativ până în noiembrie 1991. 
jurnal.md
0