773

De la începutul acestui an, pentru întreţinerea şi reparaţia drumurilor s-au cheltuit 226 mln lei din Fondul rutier

 
De la începutul anului 2012 din Fondul rutier au fost efectuate lucrări reale în valoare de 226,66 milioane de lei, ceea ce constituie 60,5% din planul de finanţare, care urma să constituie 380 milioane de lei  la data de 14.05.2012, dar care încă nu au fost transferate în contul fondului rutier de către  Ministerul Finanţelor, potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei.
 
Principalele activităţi, de la începutul anului, la capitolele întreţinerea drumurilor şi reparaţia curentă, au fost asigurarea circulaţiei în perioada de iarnă, realizarea măsurilor de siguranţă a circulaţiei rutiere, plombarea gropilor şi colmatarea fisurilor.
 
În scopul asigurării realizării Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru anul 2012, de la începutul anului au avut loc 73 licitaţii publice. Astfel, volumul total al lucrărilor şi serviciilor contractate în urma licitaţiilor publice constituie 75, 6% din volumul total al fondului rutier. Notăm că pe parcursul anului 2011 circa 72 % din mijloacele financiare au fost alocate prin intermediul licitaţiilor publice şi doar 50% în 2010.
 
Amintim că, fondul rutier are destinaţie specială, fiind utilizat pentru finanţarea întreţinerii, reparaţiei şe reconstrucţiei drumurilor publice naţionale şi locale, administrării drumurilor publice, dar şi a proroiectării de drumuri, dezvoltării bazei de producere a unităţilor care deservesc drumurile, producerii de materiale de construcţie rutieră, procurarea de tehnică şi utilaj pentru întreţinerea drumurilor, susţinerea anumitor lucrări de cercetare ştiinţifică, de proiectare şi construcţie în domeniu.

 
    Sursa: Politik.md
0