458

Lupu, despre Filat: Nu vrei - te-ai dus

Nimeni nu trebuie să fie ținut cu forța. Acesta este răspunsul speakerului Marian Lupu la declarația făcută ieri de Vlad Filat, precum că în cazul în care Guvernul nu va avea susținere politică, atunci el va demisiona.

„Am mai auzit asemenea declarații. Am impresia e că a fost o declarație accidentală. S-a mai întâlmplat, dar de fiecare dată se revenea. Pe nimeni nu trebuie să ținem cu forța. Nu vrei - te-ai dus. Te-ai angajat - fii responsabil și mergi înainte”, a declarat astăzi Lupu.

Reacția lui Lupu vine după ce ieri Filat a declarat că se va simți nevoit să-și dea demisia dacă Parlamentul nu va susține proiectul legii privind egalitatea de șanse, dar și alte proiecte ale Guvernului, care au ca scop obținerea regimului liberalizat de vize. Filat a mai spus că anumiți politicieni de la guvernare se joacă „de-a integrarea europeană” și dacă acest joc va continua - atunci el nu se va ține de funcția de premier pentru că „un Guvern fără sprijin politic nu este Guvern”, a declarat Filat, la postul național de televiziune.
jurnal.md
0