609

Parlamentarii şi preocupările ce vizează oligofrenia


 In timp ce Moldova se îndreaptă cu paşi siguri şi grăbiţi spre o autodistrugere clară, parlamentarii noştri care şi-au asumat conducerea ţării spre un trai mai bun au transformat guvernarea într-un nimic. Preocupările pe care îi frământă pe aleşi sunt cele care vizează oligofrenia. In ultimul timp singura activitate a conducerii este cea de a distrage atenţia cetăţenilor de la problemele majore cu care se confruntă RM, altfel spus să îi prostească pe proşti. Şi cum marea majoritate este ocupată cu limba, istoria, monumente şi toate aceste subiecte care îi ţine distraşi de la problemele reale şi cu adevărat importante, se creează impresia că în parlament şi guvern se lucrează. Nici pe departe.

Aceste instituţii care ar fi trebuit în mod clar să se ocupe de aşa zisa economie a ţării şi a buna funcţionare care este până la urmă baza existenţei unui stat, în ultima perioadă şi-a ocupat timpul cu diferite bizarerii. O replică înţeleaptă şi plină de esenţă cum ar fi ‘’Tricolorul demult fâlfâie deasupra Basarabiei’’ a tranşat munca ostentativă arborării a încă unui drapel de către prim-ministru fără ezitare, care iniţial unora le părea un mare proiect care avea să revoluţioneze nivelul de trai a cetăţenilor din Republica Moldova.
 
Intr-o ţară plină de inculţi şi incapabili desigur că subiectele pe teme de profil sunt o mare şmecherie care dau senzaţia de maximum de solidaritate civică… o frecţie! Transformarea tuturor instituţiilor de stat cititi mai mult

 

0