468

Lupu: Ghimpu, fii bărbat!



Deși s-a lăudat anterior că nu va pretinde la nicio funcție în stat, Mihai Ghimpu a declarat aseară la N4 că PL vrea funcția de vice-președinte al Parlamentului sau cea de Procuror General.

„Eu pun accent pe flexibilitate și parteneriat. Îl înţeleg pe Mihai Ghimpu, pentru că am trecut şi eu prin astfel de situaţii. Cred că sunt situaţii când fiecare politician trebuie să dea dovadă de bărbăţie”, a declarat Marian Lupu.

„PLDM nu are obiecții nici față de o parte, nici față de alta. PD și PL trebuie să găsească compromisul”, a menționat liderul PLDM, Valeriu Streleț. 

Totodată, Streleț a reiterat că PLDM susține o schimbare la Procuratura Generală.

„Prestația Procuyaturii lasă mult de dorit. Exemple pot servi tergiversarea dosarelor legate de evenimentele din 7 aprilie, multe plângeri venite din pareta cetățenilor. O anumită schimbare de lucuri cred că ar putea fi benefică. Important e ca colegii din AIE să conștientizeze acest fapt și să nu o trateze ca pe o abordare personalizată”, a spus Streleț.


jurnal.md

0