641

PLDM cedează! Pe 1 mai, Sindicatele vor organiza manifestaţii în Piaţa Marii Adunări Naţionale



Foto: sit.md



Partidul Liberal cedează Sindicatelor dreptul de a organiza manifestaţii în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pe data de 1 mai. Despre acest lucru se menţionează într-un comunicat al formaţiunii.
Decizia a fost luată în urma consultărilor dintre PLDM şi Sindicate. Potrivit liberal-democraţilor, va fi mai bine dacă Sindicatele vor organiza manifestaţii în această zi.
Amintim că, anterior, Sindicatele, patru partide, printre care PLDM şi PCRM, şi câteva organizaţii neguvernamentale au depus solicitări la Primărie pentru a organiza, pe 1 mai, o întrunire în centrul Capitalei.
Astăzi, Primăria Chişinău a decis că liberal-democraţii au obţinut acest drept pe motiv că au depus primii o cerere în acest sens.
Comuniştii, însă, s-au arătat indignaţi de faptul că Primăria Capitalei a oferit PLDM-ului dreptul de a organiza manifestaţii pe 1 mai în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Ei au declarat că PLDM nu a sărbătorit niciodată Ziua Solidarităţii Muncii, iar decizia Primăriei a fost luată la indicaţia premierului Vlad Filat.
0