Vlad Filat şi-a schimbat optica doar în două zile: ,,Este firesc să avem un consulat şi la Tiraspol”
19.04.2012
Dacă pe data de 17 aprilie, premierul Vlad Filat declara presei că nu va admite deschiderea unui consulat al Federaţiei Ruse la Tiraspol, pentru că Republica Moldova este un stat suveran şi integru, atunci a doua zi şeful Guvernului şi-a schimbat punctul de vedere.
Declaraţiile premierului survin după ce Dmitri Rogozin, trimisul Federaţiei Ruse la Tiraspol a declarat că intenţionează să discute cu autorităţile de la Chişinău posibilitatea deschiderii unui consulat al Rusiei în regiunea transnitreană.
„Au fost solicitări pe parcursul timpului, vreau să vă spun că şi din partea Ucrainei. Regiunea transnistreană este parte componentă a Republicii Moldova şi aşa cum avem consulate la Bălţi, la Cahul, la Ungheni, este firesc să avem consulat şi la Tiraspol. Însă până ca acest lucru să se întâmple, urmează să avem un şir de reglementări care reies din situaţia reală ce ţin de asigurarea cu securitatea şi imunitate diplomatică a celor care funcţionează acolo. Deci, este un proces care urmează să-l discutăm. Solicitarea a fost auzită, urmează să gândim şi să venim cu o decizie în acest sens”, a declarat miercuri, 18 aprilie, Vlad Filat în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.
Premierul a menţionat că a discutat cu Dmitri Rogozin în calitatea lui de viceprim-ministru al Guvernului Federaţiei Ruse, dar nu în calitatea de reprezentant al Federaţiei Ruse la Tiraspol sau în calitatea de copreședinte al Comisiei mixte moldo-ruse.
ARENA reamintește că Dmitrii Rogozin s-a aflat la 16 și 17 aprilie într-o vizită la Chişinău. Oficialul rus a avut întrevederi separate cu preşedintele R.Moldova Nicolae Timofti, cu premierul Vlad Filat, dar şi cu liderul PCRM Vladimir Voronin. Dmitri Rogozin a mers şi la Tiraspol, unde s-a întâlnit cu liderul autoproclamatei republici nistrene, Evgheni Şevciuk şi cu comandatul contingentului militar rus de menținere a păcii din regiunea transnistreană, Anatoli Zverev.
http://www.arena.md/?go=news&n=11971&t=Vlad_Filat_%C5%9Fi_a_schimbat_optica_doar_%C3%AEn_dou%C4%83_zile__,,Este_firesc_s%C4%83_avem_un_consulat_%C5%9Fi_la_Tiraspol%E2%80%9D