549

Deputat: Nu primim în PLDM oameni cu orientare sexuală nenormală

Partidul Liberal Democrat nu acceptă în rândurile partidului persoane de orientare sexuală netradițională. Declarația a fost făcută de deputatul PLDM, Petru Vlah, într-un interviu pentru moldnews.md.

„Noi nu primim în partid gay și lesbiene, dar așa cum la noi vin băieți normali, noi mai întâi îi verificăm, cum sunt ei, normali sau nenormali sexual. Dacă sunt nenormați, rămân în Partidul Comuniștilor”, a declarat Vlah.

Întrebat cum este verificată orientarea sexuală a celor care vor să adere la PLDM, Vlah a spus că despre aceasta sunt întrebate iubitele/iubiții potențialilor membri ai PLDM.

Pe de altă parte, Vlah se contrazice, spunând că PLDM nu împarte oamenii în „normali” și „nenormali” și că nu crede că în PLDM sunt oameni cu orientare sexuală netradițională.

Totodată, Petru Vlah crede că există o mare probabilitate ca legea antidiscrimare să nu fie adoptată.

Șeful fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț, nu a fost de găsit ca să comenteze declarațiile deputatul Vlah. Șefa serviciului de presă al PLDM, Larisa Manole, a declarat, pentru Jurnal.md, că nu este la curent cu această declarație, însă „dacă așa a spus deputatul, înseamnă că așa este”.

Anterior, liderul PLDM, Vlad Filat, i-a criticat cei care speculează pe marginea legii antidiscriminare și a declarat că cei care o fac, nici n-au citit legea.
jurnal.md
0