428

REVOLTĂTOR! Baghirov: Mi s-a cerut organizarea “revoluţiei” de la Chişinău în schimbul a 500.000 de dolari

 
Am participat la schimbarea regimului de guvernământ din Moldova. De ce? Pentru că sunt un aticomunist, iar Moldova intră în cele 3 ţări pe care le iubesc, declară bloggerului rus, Eduard Baghirov, într-un film documentar de aproape o oră, lansat pe YouTube în ajunul zilei 7 aprilie.
 
Mai mult, bloggerul susţine că liderul comunist Mark Tkaciuk este cel care i-a cerut să organizeze “revoluţia” de la Chişinău în schimbul a 500.000 de dolari. Potrivit lui Baghirov, comunistul i-ar fi promis suma de 500.000 de dolari, însă nu i-a achitat decât 200.000, bani care ar fi rămas în Republica Moldova.
 
Amintim că, bloggerul rus Eduard Baghirov a fost arestat la 16 iunie 2011, fiind bănuit de organizarea evenimentelor din aprilie 2009. Timp de trei luni, bloggerul  a stat în detenție preventivă, ulterior, instanța l-a pus sub arest la domiciliu, de unde Baghirov a fugit la Moscova.
 
La 7 aprilie 2009, mii de persoane au protestat împotriva rezultatelor scrutinului parlamentar, conform cărora PCRM a obţinut 49,96% din voturi. În data de 6 aprilie, protestul începuse paşnic când un grup de tineri au ieşit în stradă cu lumânări, declarând doliu naţional. Iar în ziua următoare, protestele au devenit violente, fiind incendiate şi distruse clădirile Parlamentului și Președinției.
    Sursa: Politik.md
0