534

Banii şi politica fac scandal la Rezina

 Unde este politică, trebuie să fie bani mulţi, şi invers. 

Un caz ieşit din comun, cu un final… politic, am descoperit în raionul Rezina, deşi este unul acoperit de mister. Infracţiunea parcă ar exista şi parcă nu, iar responsabilii de ea - cu atât mai puţin. Nimeni nu se dă vinovat, nu ştie şi nici nu-şi închipuie unde a dispărut o jumătate de milion de lei din „haznaua” statului şi un calculator, care păstra informaţia despre cum, cât şi cui s-au împărţit banii într-un spital, de care, în ultima vreme, scandalurile se ţin lanţ.

Totul a început cu un deputat

La sfârşitul anului trecut, un deputat a depus o petiţie la Ministerul Sănătăţii (MS) privind modul în care erau salarizaţi directorii celor două instituţii medicale din raion – Spitalul raional şi Centrul Medicilor de Familie din Rezina. Nicolae Olaru, deputat în Parlament, spune că tot raionul ştie şi este indignat de cele ce se întâmplă în spitalele respective. „Aici, oamenii discută unii cu alţii, informaţia nu e secretă… S-au plâns mai mulţi medici despre faptul că ei sunt prost remuneraţi, în timp ce directorii ridică salarii bune”, ne-a declarat Olaru. „Eu sunt deputat şi nu am dreptul să nu iau atitudine. M-am adresat la Ministerul Sănătăţii şi ei au creat o echipă care a examinat toate rapoartele şi documentele. A mers în teritoriu şi Serviciul control financiar şi revizie al Serviciului Fiscal Bălţi. Ei au constatat că cei doi şefi ridicau salarii mai mari decât prevede legea. Iar banii au fost repartizaţi de fostul preşedinte al raionului, Valeriu Ciorici”.

Sporuri de 470 de mii de lei

Procuratura raionului Rezina a examinat şi ea cazul şi a stabilit că este vorba despre o derogare de la lege. Cel care nu a respectat prevederile ei ar fi fostul preşedinte al raionului, Valeriu Ciorici, care, la moment, exercită funcţia de vicepreşedinte. Anume el ar fi decis, timp de cinci ani, mărimea sporurilor la salariu şi adaosurilor pe care le primeau directorii şi vicedirectorii celor două spitale. „Decizia a fost luată de fostul preşedinte al raionului, fără acordul Consiliului raional, care are rol de fondator al acestor instituţii, precum şi fără acordul MS. Coeficienţii sporurilor şi adaosurilor la salarii au fost mai mari decât prevede legea. Deciziile lui Ciorici au sărăcit bugetul local cu 470 de mii de lei”, ne-a comunicat procurorul Igor Negreanu, cel care a pornit iniţial cauza penală. Acesta spune că dosarul a fost intentat în baza articolul 328, al.3, lit.(b) al Codului Penal - exces de putere. De peste două luni, însă, de acest caz se ocupă Direcţia generală teritorială Nord a CCCEC.

S-a pornit la furat… contabilitatea

Dar povestea nu se sfârşeşte aici. Cu o săptămână în urmă, din incinta Spitalului raional dispare calculatorul care conţinea baza de date a contabilului. Făptaşul a pătruns anume în blocul unde se află contabilitatea, a urcat la etajul 2 şi a deschis mai multe birouri, inclusiv pe cel al contabilului-şef, al administratorului şi cel de la biroul economic. Toate lacătele au fost rupte prin aplicarea forţei. Din cele cinci birouri nu s-a furat altceva nimic – doar calculatorul care conţinea baza de date a contabilităţii. Mass-media locală a descoperit imediat elementul comun între cele două evenimente – banii ridicaţi de directori, despre care se spune că au fost alocaţi ilegal, şi dispariţia calculatorului cu baza de date. Pe Gheorghe Gorban, contabilul-şef, l-am găsit în biroul său. Anume el a anunţat despre furt şi a chemat poliţia. Speriat, Gorban spune că, de când a apărut scandalul legat de aceşti bani, trage o mare ruşine. „Mânia oamenilor e mare. Sunt acuzat de tot felul de lucruri pe care nu le-am făcut. Uitaţi-vă, am documente mai vechi, pe care nu le-am semnat de capul meu. Lucrez aici de 40 de ani şi n-am avut niciodată astfel de probleme. În plus, toată informaţia din calculator este pe suport de hârtie, dar de aceasta nu s-au atins”, se plânge contabilul. „Nu e prima dată când de la noi se fură ceva. Au mai fost spargeri. Se căutau medicamente sau alte lucruri de valoare”. Cine a avut nevoie de baza de date a contabilului, nu se ştie. Vicedirectoarea spitalului a refuzat să ne spună cui i-ar fi trebuit şi dacă există vreo tangenţă între cele două cazuri. Directorii celor două instituţii n-au stat de vorbă cu noi, pentru că, întâmplător sau nu, unul din ei se află în concediu, Petru Peru, iar altul, Maria Florea - la cursuri de ridicare a calificării profesionale.

„Suntem cu toţii oameni”…

În dispoziţiile fostului preşedinte al raionului au fost găsiţi indicii privind salarizarea respectivă, despre care s-a anunţat că sunt exageraţi, că nu se încadrează în parametrii legii: „Spor pentru complexitatea şi intensitatea muncii în mărime de 50 % din salariul de funcţie al directorului… plus achitarea a 25 % din salariul medicului cu categoria respectivă de salarizare şi categoria de calificare”. De fapt, o hotărâre de Guvern cu privire la aprobarea Regulamentului privind salarizarea angajaţilor din instituţiile medico-sanitare publice, încadrate în sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, stipulează că aceşti indici se încadrează perfect în parametrii legii. „7. Conducătorilor instituţiei şi adjuncţilor, cu permisiunea organului ierarhic superior, li se permite să lucreze în specialitate în instituţiile în care sunt încadraţi, în limita timpului de muncă prevăzut de funcţia de bază, cu achitarea până la 25 la sută din salariul medicului cu categoria respectivă de salarizare şi categoria de calificare. 18. Conducătorilor instituţiei, cu permisiunea organului ierarhic superior, li se pot stabili sporuri pentru complexitatea şi intensitatea muncii până la 50 de procente din salariul de funcţie, ţinându-se cont de îndeplinirea indicilor economico-financiari, calităţilor profesionale ale conducătorului”. De la DGT Nord a CCCEC aflăm că infracţiunea ar putea consta în faptul că Valeriu Ciorici a semnat dispoziţiile fără a se consulta cu consilierii şi fără acordul MS: „La ora actuală, cauza penală se investighează. Noi am conlucrat cu Direcţia finanţe a MS. De la ei ne-a parvenit informaţia precum că ministerul a dat acordul pentru sporuri la salarii nu mai mari de 20-25%”. Totuşi, nimeni nu poate spune dacă vicepreşedintele raionului Rezina va fi tras la răspundere, nici de ce cei doi şefi de instituţii nu sunt cercetaţi, de vreme ce au primit acei bani. Mai mult, ofiţerul de urmărire penală a DGT Nord admite că, în timpul controlului, revizorii ar fi putut comite unele erori. „Suntem cu toţii oameni”, ni s-a comunicat la telefon. Surprinzător este că la MS nu se ştiu foarte multe despre acest caz. Numai după intervenţia noastră, viceministrul Sănătăţii Gheorghe Ţurcanu a declarat că se va informa şi ne va anunţa în scurt timp.

Un final… politic

Chiar dacă dosarul penal a fost pornit de trei luni, lucrurile par să stea pe loc. La întrebarea noastră ce legătură este între vicepreşedintele raionului şi cei doi directori, nu ni se răspunde clar: „O să aflaţi dacă o să investigaţi mai bine”. Când vor fi pedepsiţi şi ce riscă cei implicaţi în dosar iarăşi ni se spune că este „prematur” să aflăm. Una din sursele noastre ne-a informat despre o posibilă legătură între cei trei. Valeriu Ciorici este comunist, iar Maria Florea – consilier raional PCRM şi ar fi făcut agitaţie electorală pentru candidatura primului. Astfel este explicată „generozitatea” lui Ciorici. Aici intră în joc şi Nicolae Olaru. Originar din Rezina, fost consilier la Rezina, actualmente membru al PLDM. El, cică, nu s-ar fi înţeles tocmai bine cu Ciorici. Toate acestea ar fi fost simple coincidenţe, dacă nu aflam că, foarte curând, Valeriu Ciorici va fi demis din funcţia de vicepreşedinte, iar locul lui îl va lua… un membru PLDM.  

 

timpul.md

0