992

Un moldovean, înecat în SUA

 
Un moldovean de 28 de ani a murit în Statele Unite. Ivan Halac s-a înecat în oraşul Fort Lauderdale, din statul american Florida, scrie jurnal.md
 
Informația a fost oferită pentru Jurnal TV de secţia Consulară a Ambasadei Republicii Moldova în SUA.
 
Departamentul de poliţie din oraşul Fort Lauderdale a anunţat că bărbatului i s-a acordat primul ajutor, după ce a fost scos din apă, apoi a fost transportat de urgenţă la un spital din oraş. Din nefericire, bărbatul a decedat în scurt timp.
 
El a fost identificat în baza amprentelor digitale. Tânărul era un rezident permanent al Statelor Unite din ianuarie 2009 și muncea la un hotel din oraş. Rudele victimei au fost informate despre tragedie. Familia lui Ivan Halac urmează să stabilească unde va fi înmormântat acesta.
0