607

Vladimir Voronin: „Mi-aş dori ca în fruntea partidului să vină un tînăr”



Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), susţine că şi-ar dori ca în fruntea formaţiunii să vină un politician tînăr, dar, totodată, afirmă că, cel mai probabil, va rămîne la cîrma PCRM şi după Congresul partidului din 9 iunie 2012. Declaraţii în acest sens el a făcut în cadrul unei emisiuni la Publika TV.
 
Potrivit spuselor sale, iniţiativa de realegere a sa în funcţie vine de la mai multe comitete raionale de partid.
El a menţionat că PCRM nu intenţionează să renunţe nici la siglă, nici la denumirea sa.
Vladimir Voronin a mai spus că, comuniştii sînt gata să revină în Parlament, însă numai cu o condiţie: să voteze data alegerilor parlamentare anticipate.
 
„Da, există o portiţă ca noi să ne întoarcem în Parlament. Ne întoarcem cînd va fi votată data alegerilor parlamentare anticipate. Actualul Parlament este nelegitim. Cum aş putea eu să mă uit la ei? E clar că nu e normal ceea ce facem noi, dar noi nu avem altă ieşire din situaţie. Noi nu am avut altă alegere, decît să ieşim la proteste”, a spus Vladimir Voronin.
Politicianul a comunicat că Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a semnat o hotărîre prin care deputaţii din fracţiunea PCRM nu îşi vor ridica salariile pentru luna trecută. Potrivit spuselor sale, comuniştii vor ataca această lege la Curtea Constituţională.
În alt context, Vladimir Vorionin a spus că PCRM va susţine iniţiativa liderului socialiştilor, Igor Dodon, de a organiza un referendum în problema revenirii la drapelul istoric al Moldovei – roş-albastru.
point.md
0