736

Dodon cere susținerea PCRM pentru a organiza un Referendum: Vrem schimbarea drapelului!


Liderul Socialiștilor, Igor Dodon, solicită comuniștilor într-o scrisoare publică să-l susțină în vederea organizării unui Referendum privind schimbarea simbolicii de stat, inclusiv a tricolorului românesc. 



„Eu personal, dar şi Partidul Socialiştilor ca formaţiune politică, am promovat în mod ferm identitatea moldovenească şi imaginea Republicii Moldova ca stat moldovenesc, după principiul Moldova - moldoveni - moldovenesc. Şi suntem pentru oficializarea simbolicii tradiţionale moldoveneşti”, se spune în comunicatul remis presei. 

„Noi considerăm că pentru promovarea drapelului lui Ştefan cel Mare trebuie să acţionăm inteligent, fără zmuncituri şi isterii. [...] De aceea, le propunem colegilor din PCRM să accepte iniţiativa socialiştilor de a organiza un referendum naţional privind schimbarea simboliii de stat şi înlocuirea tricolorului românesc prin drapelul moldovenesc al lui Ştefan cel Mare. Este vorba despre Reforma Simbolicii Identitare a statului. Îi îndemnăm pe colegii din PCRM, dar şi pe cei din alte partide stataliste să susţină această idee”, se mai spune în scrisoare publică a lui Dodon.
------
El serios crede că va creşte în popularitate pe baza unor astfel idioţenii bizare?
0