660

Primele destinații pe agenda lui Timofti: Bruxelles, București, Kiev

Foto: UNIMEDIA
Președintele validat al R. Moldova, Nicolae Timofti, își dorește să facă prima vizită oficială la Bruxelles, oraș considerat Capitala Uniunii Europene. Despre aceasta sursa a vorbit în cadrul unui interviu pentru Radio Chișinău

„Am vorbit și cu reprezentanții AIE, mi-aș dori ca prima vizită oficială să o fac la Bruxelles. Primii care m-au felicitat au fost Traian Băsescu, președintele României, apoi Victor Ianukovici, președintele Ucrainei, dl prim-ministru Orban din Ungaria, dl președinte Saakașvili din Georgia. Domnii Băsescu și Ianukovici m-au invitat în vizită. Voi da curs invitațiilor în ordinea consecutivității primirii lor. Aș vrea să merg și la Moscova, pentru că vreau să avem relații bune cu toți partenerii noștri strategici. Noi trebuie să avem relații bune cu toți”, a spus Timofti.

Sursa a menționat că înțelege puterea Rusiei, Germaniei, SUA, a Chinei, dar și a altor state. Potrivit lui, în acest context, Moldova trebuie să ducă un dialog în interesele statului nostru, așa cum face fiecare țară.

În cadrul intervenției sale, președintele țării a accentuat că el nu a văzut vrajbă între populația din R. Moldova și cea din România. „Eu ca cetățean nu am simțit vrajba despre care se discută la nivel politic. Dacă nu se implică politicul, oamenii trăiesc liniștit. Conflictele nu duc la bine. Eu sunt un om împăciuitor”, a menționat acesta. Nicolae Timofti a spus că înțelege și este de acord cu relația istorică dintre R. Moldova și România, dar în contextul actual, fiecare cetățean al R. Moldova trebuie să se mândrească de țara sa, să pornească de la faptul că este cetățean al R. Moldova, indiferent de origine. „Şi sunt convins că relaţiile cu România trebuie să fie cele mai apropiate şi cele mai strânse, fiindcă la rădăcina relaţiilor noastre stau o istorie aparte, o cultură comună, avem multe în comun. Avem multe /lucruri/ apropiate şi cu Ucraina, care este vecină şi avem cetăţeni care trăiesc în Ucraina, de origine de-a noastră, şi invers, sunt ucraineni care trăiesc la noi şi pe parcursul anilor, ca cetăţean simplu [...] Chiar, iată, la întrebarea precedentă, eu vreau ca fiecare cetăţean din Republica Moldova, de orice origine, să-şi cunoască originile în primul rând, să-i dăm posibilitatea ca el să-şi cunoască limba, istoria propriului popor şi noi, ca băştinaşi, în primul rând trebuie să ne cunoaştem, trebuie să ne respectăm, să trăim cu demnitate că avem o provenienţă, avem o cultură şi să nu diminuăm cumva dreptul altor popoare. Şi în această armonie noi vom făuri împreună, dar la baza statalităţii noastre în ziua de astăzi trebuie să fie recunoaşterea propriei cetăţeniei, să pornească de la faptul că omul este cetăţean al Republicii Moldova şi el lucrează pentru Republica Moldova, indiferent că este rus, ucrainean, găgăuz, bulgar. Nu importă originea, importă că este cetăţean şi el trăieşte în acest stat şi trebuie să se mândrească cu faptul că trăieşte în Republica Moldova şi o reprezintă”, a conchis sursa.

Nicolae Timofti va fi învestit în funcția de președinte vineri, 23 martie 2012. 

Citiți aici interviul integral cu Nicolae Timofti.

Sursa: UNIMEDIA

0