1281

O femeie de la Cimişlia a fost îngropată de vie într-o vizuină de vulpe


Autorul unui omor comis acum 3 ani la Cimișlia a fost reținut de polițiști. Tânărul de 24 de ani a lovit o femeie cu o cărămidă în cap, după care a îngropat-o de vie într-o vizuină de vulpe.


Lângă fâșia forestieră din partea de sud-vest a orașului Cimișlia, într-o vizuină de vulpe, a fost depistat cadavrul unei femei. Corpul neînsuflețit al acesteia avea semne vizibile de moarte violentă sub formă de plăgi în regiunea capului și a unei mâini.


Expertiza medico-legală a stabilit că femeia de 29 de ani a fost îngropată de vie, fapt demonstrat de nisipul depistat în căile respiratorii.


Suspectul, reținut la aproape 3 ani de la comiterea crimei, și-a recunoscut pe deplin vina, povestind în detalii scenariul infracțiunii.


Astfel, la data de 2 iulie 2009, acesta a fost invitat la o zi de naștere, la care era prezentă și victima. După ce au servit băuturi alcoolice, bărbatul a plecat acasă să-și lase copilul, cu care venise la sărbătoare.


La întoarcere, însă, s-a întâlnit cu victima, care tocmai ținea calea spre domiciliul său. Invitând-o să facă o plimbare, cei doi au ajuns la marginea unei fâșii forestiere, unde s-au oprit să mai stătea de vorbă. Într-un moment, între cei doi s-a iscat o ceartă, suspectul declarând că femeia ar fi vorbit-o de rău pe mama lui.
Indignat, bărbatul a lovit victima cu o cărămidă în cap, iar deoarece afară se făcea ziuă, pentru a ascunde urmele infracțiunii, suspectul a băgat corpul tinerei în vizuină și a acoperit-o cu nisip. În scurt timp, suspectul a părăsit teritoriul țării, plecând la muncă peste hotare.


Acum bărbatul se află în arest preventiv și riscă până la 15 ani de închisoare.


stirilocale.md

 

0