395

Bravo Basescu!

Elena Basescu (PDL, PPE) a susţinut în plenul Parlamentului European de la Strasbourg un discurs referitor la site-urile de internet discriminatorii şi reacţiile autorităților.
„A trebuit să iau cuvântul la această procedură deoarece Conferinţa Preşedinţilor a decis că doar preşedinţii grupurilor politice au dreptul să îşi exprime părerea în timpul dezbaterii, limitându-ne astfel libertatea de exprimare nouă, deputaţilor fără funcţii.
Nu putem tolera nişte etichete jignitoare şi xenofobe pentru că ne-am născut în Estul Europei! În secolul trecut, stereotipurile negative au dus la Holocaust şi la masacrul de la Srebrenița, iar în secolul nostru, la cel din Norvegia. Este degradant şi o dovadă de laşitate faptul că guvernul olandez, din care fac parte şi colegii mei din EPP, nu s-a delimitat de poziţia Partidului olandez al Libertăţii (PVV) de a lansa un website unde olandezii sunt încurajaţi să depună plângeri contra cetăţenilor central şi est-europeni prezenţi în Olanda.
Raţiunile electorale nu sunt o scuză, pentru că nimic nu poate justifica extremismul, discriminarea, xenofobia şi alăturarea la guvernare de o astfel de grupare. Această atitudine vine în continuarea altor abuzuri făcute de Olanda faţă de ţara mea: blocarea accesului la spaţiul Schengen şi restricţionarea pieţei muncii”, a fost mesajul Elenei Băsescu.
De menţionat că rezoluţia PE menţionează că site-ul PVV incită în mod deschis la discriminare împotriva lucrătorilor din Uniunea Europeană proveniţi din ţările din Europa Centrală şi de Est şi că guvernul olandez a semnat un acord de sprijin parlamentar cu PVV şi poate, astfel, conta pe o majoritate în parlamentul olandez şi că până în prezent guvernul de la Haga nu a condamnat în mod oficial site-ul PVV
0