O nouă specie de oameni a fost descoperită în China

„La momentul actual, suntem foarte precauţi în ceea ce priveşte clasificarea lor”, a declarat Darren Cunroe de la Universitatea New Soth Wales, Australia, co-autor al studiului. „Unul dintre motive este reprezentat de faptul că în paleoantropologie nu există în prezent o definiţie exactă pentru specia noastră (homo sapiens). E un domeniu extrem de discutabil”, a explica Cunroe.
Oasele au fost descoperite cu ceva vreme în urmă, însă abia acum au fost supuse unei analize ştiinţifice riguroase. Trăsătorile oamenilor din Peştera Căprioara Roşie prezintă deosebiri, dar şi asemănări cu cele ale oamenilor moderni.
Ei aveau cranii rotunde şi tari şi frunţi proeminente. Aveau feţe nu foarte alungite şi nasuri late. Fălcile lor erau împinse în faţă, însă nu aveau bărbiile oamenilor moderni. Molarii lor aveau dimensiuni mari. Tomografiile cu raze X au demonstrat că aveau lobii frontali foarte asemănători cu cei ai oamenilor moderni, însă lobii parietali au o structură arhaică.
Cercetătorii iau în calcul ca indivizii să aparţină unei specii de oameni necunoscute până acum, care a apărut în Asia şi a trăit alături de oamenii moderni până nu demult.
UNIMEDIA