438

Relaţiile de cumetrism din politica moldovenească

 
În politică, fenomenul cumetrismului este la ordinea zilei. Deşi se critică reciproc, în viaţa de dincolo de camerele de luat vederi sunt naşi, nepoţi, cumetri. Iar această situaţie, se pare, le convine.
 
Cel mai recent caz care a scos la iveală relaţiile de cumetrism din politica moldovenească este cel al lui Leonid Talmaci, candidatul PCRM la funcţia de şef al statului. Imediat ce comuniştii şi-au făcut publică opţiunea, în presă au apărut zvonuri despre faptul că acesta ar fi cumetru cu prim-ministrul Vlad Filat, dar în acelaşi timp şi cu fiul liderului PCRM, Oleg Voronin.

Un alt caz este cel al ministrului Culturii, Boris Focşa, despre care presa a scris că în seara de Crăciun, a fi fost la volan, în stare de ebrietate. Exprertiza medicală însă nu a confirmat acest lucru. Potrivit presei, acesta ar fi scăpat basma curată cu ajutorul procurorul municipiului Chişinău, Ion Diacov, care îi este cumnat şi naş de cununie.

După ce Alianţa pentru Integrare Europeană a ajuns la guvernare, în fruntea Cancelariei de Stat este numit cumătrul prim-ministrului, Victor Bodiu.
 
Nici tatonările dintre prim-ministrul Vlad Filat şi ministrul Economiei, Valeriu Lazăr nu au putut ascunde relaţiile de cumetrism dintre aceştia. Potrivit presei, Filat l-ar fi botezat pe băiatul lui Lazăr. Liderul PLDM mai are relaţii în rândul democraţilor.

Potrivit presei, şi preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov ar fi cumătru cu Vlad Filat.

Nici relaţiile dintre naşi şi fini nu sunt de neglijat. Liberal-democratul Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe, este naşul democratului Oleg Serebrian, care a fost numit ambasador în Franţa după ce Alianţa a venit la guvernare. Iar după doi ani de AIE, naşul de cununie al premierului Vlad Filat, Anatolie Ghilaş, a fost numit în fruntea Întreprinderii de Stat Cadastru. Acesta este cumătru cu ministrul Construcţiilor, Marcel Raducan, şi cu deputatul democrat, Valeriu Guma.
 
Nu are 99 de cumătri, dar nu stă rău de loc. Valeriu Guma este cel care a botezat copiii ginerelui lui Dumitru Diacov, Gabriel Stati.
 
Despre proaspătul socialist, Igor Dodon, presa a scris că ar fi cumătru cu actualul ministru al Economiei, Valeriu Lazăr.

Iar prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc este naşul de cununie al deputatului democrat Adrian Candu.
 
publika.md
0