587

Ghimpu le face din deget „celor trei”: Pe noi nu ne frăieriți cu mâța din sac!

Ghimpu a precizat încă o dată că nu-și dorește alegeri anticipate
Mihai Ghimpu consideră că „cei trei”- Lupu, Filat și Dodon, ar putea avea deja un candidat la funcția de președinte, însă, candidatura nu ar fi pe placul liberalilor și de aceea este ținută în secret.
„Pe noi nu ne fraieriți! Ei vor să înainteze pe Ionică și pe Vasilică, pe unii noi o să-i respingem, alții singuri o să renunțe la ideea de a deveni președinte când vor vedea ce este în Alianță. În ultima clipă, vor scoate candidatul real și PL va fi pus în fața situației de a vota sau de a provoca alegeri anticipate. Iată și mâța din sac despre care tot vorbeam. O săptămână a trecut și ei nu au vorbit nimic de candidat”, a subliniat liderul PL în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.
 
Ghimpu a precizat încă o dată că nu-și dorește alegeri anticipate și că va vota pentru candidatul propus de „cei trei”, în caz că va fi unul cinstit, corect și cu "fața spre oameni". „Noi nu ne dorim alegeri anticipate pentru că asta înseamnă revenirea comuniștilor la putere”, a concluzionat acesta. 
 
UNIMEDIA precizează că liberalii au refuzat să participe la procesul de identificare a candidaturii pentru funcția de șef al statului, după ce, spun ei, democrații și liberal-democrații au lucrat pe la spatele lor și s-au înțeles cu „grupul Dodon”. Ieri, președintele Parlamentului, Marian Lupu, a propus să fie numită date de 15 martie, data alegerilor prezidențiale. Fracțiunea PL insistă ca mai întâi să fie identificat candidatul, mai apoi să fie stabilită data alegerilor.
 
point
0