503

PCRM își va lansa filiale în România

Lansarea filialei partidului Social-democrat din România, care a avut loc la 12 februarie, reprezintă încă un act de umilire publică a ordinii constituţionale în Republica Moldova, se arată într-un comunicat al Partidului Comuniștilor.
Potrivit comunicatului, PCRM consideră aceste acţiuni ale Partidului Social-democrat din România cât şi a acoliţilor lui locali, drept încălcare grosolană a legislaţiei şi suveranităţii Republicii Moldova şi neglijare cinică a legilor unui stat suveran.
”Partidul Comuniştilor protestează împotriva inactivităţii conducerii ţării, care a ocupat, din nou, o poziţie iresponsabilă şi de tăcere care poate fi calificată drept complicitate în atacul împotriva statalităţii Republicii Moldova. Noi cerem o reacţie imediată din partea Procuraturii, Ministerului Justiţiei şi Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene vizavi de această problemă. De asemenea, ne adresăm Serviciului de Informaţii şi Securitate, care în loc de intimidare a opoziţiei, ar trebuit să se preocupe de securitatea naţională a Republicii Moldova şi a poporului ei, aşa cum cere”, mai notează comunicatul.

Reprezentanții PCRM mai spun că, în cazul în care organele guvernamentale menţionate nu vor întreprinde măsuri imediate de respectare a legislaţiei ţării, PCRM se consideră în drept să-şi creeze filiale pe teritoriul României şi în primul rînd în zona Moldovei româneşti, unde, după cum se ştie, există premise speciale pentru renaşterea conştiinţei istorice a poporului moldovenesc.
 
politik.md

0