558

Cine este noul candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova

 
Marţi seara, în cadrul şedinţei Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), Partidul Liberal (PL) a propus candidatura lui Vasile Nedelciuc la funcţia de Preşedinte. TRIBUNA vă propune să vă reamintiţi cine este noul candidat la funcţia de Preşedinte, chiar dacă candidatura sa nu a fost anunţată oficial şi nici nu se ştie dacă a fost sau nu acceptată de celelalte partide membre ale AIE.     
 
Vasile Nedelciuc s-a născut la data de 13 noiembrie 1948 оn comuna Bulboci (județul Soroca). A absolvit cursurile Facultății de Electrofizică, specialitatea automatică și telemecanică a Institutului Politehnic din Chișinău (în 1972).
 
A lucrat mai mulți ani la Institutul de cercetări științifice în domeniul planificării, urmînd apoi cursuri de doctorat la Institutul de Aviație din Moscova în domeniul calculatoarelor. Revenit în Republica Moldova, și-a continuat activitatea la Institutul de planificare în funcție de șef de laborator, efectuînd cercetări în domeniul informaticii. În paralel, a predat la Catedra de calculatoare a Institutului Politehnic din Chișinău.
 
În anul 1990 este ales deputat în primul Parlament democrat al Republicii Moldova, activînd în această calitate pînă în anul 2001. În perioadele 1990-1993 și 1998-2001 a fost președinte al Comisiei parlamentare pentru politică externă.
 
La 28 ianuarie 1993, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Alexandru Moșanu, vicepreședintele Ion Hadîrcă, președintele Comisiei pentru mass-media, Valeriu Matei și președintele Comisiei de relații externe, Vasile Nedelciuc și-au prezentat în mod surprinzător demisia din funcțiile respective, motivîndu-și gestul prin dorința de a preveni opinia publică „asupra pericolului restaurării depline a regimului totalitar în Republica Moldova”.
 
În perioada 22 iunie 1998 – 23 aprilie 2001, a fost membru în delegația Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, deținînd și funcția de vicepreședinte al APCE (1999-2000).
 
Din decembrie 2000, este președinte al Companiei Endava.
Vasile Nedelciuc vorbește limba engleză.
 
TRIBUNA
0